Cele trei persoane rănite au ajuns la spital în stare gravă, iar circulația feroviară pe calea ferată ce leaga Timișoara de Buziaș a fost întreruptă timp de mai multe ore.
Martorii spun că șoferul autoturismului ce se deplasa spre oraș, a intrat pe contrasens, a trecut pe lângă autoturismele oprite la trecerea la nivel de cale ferată și a izbit garnitura de tren. Impactul a fost deosebit de puternic: maşina a fost proiectată la mai bine de 30 de metri de locul coliziunii, apoi târâtă aproximativ 200 de metri pe calea ferată.
Șoferul și cei doi pasageri au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru a-i extrage dintre resturile mașinii. Ei au fost transportați cu mai multe echipaje SMURD, la Spitalul Județean din Timișoara.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi cei de la Poliţia Rutieră au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.