Şase maşini, printre care o volă şi un TIR, au fost implicate, vineri, într-un accident petrecut în Bacău, pe DN 2, după ce un autoturism a intrat în volă, iar apoi a fost lovit de o autoutilitară şi de un TIR, alte două autoturisme fiind avariate de resturile pe de şosea, două persoane fiind rănite. Potrivit polițiștilor, şoferul utilajului de tip volă a încercat să iasă de pe şoseaua principală, respectiv DN 2, pe un drum secundar, fără să se asigure. Asfel, un autoturism care venea de pe sens opus a intrat în plin în utilaj, fiind apoi lovit de o autoutilitară de transport marfă şi de un TIR. În urma impactului, mașina a fost proiectată în afara şoselei, iar autotrenul s-a răsturnat în afara drumului.
TRAFICUL ÎN ZONĂ A FOST RELUAT
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Bacău, traficul rutier a fost reluat în condiții normale pe DN2 Adjud - Bacău. Amintim că, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate șase autovehicule, circulația s-a desfășurat îngreunat (pe câte o bandă în ambele sensuri), în zona localității Sascut, la kilometrul 240+700 de metri, aproximativ 30-40 de minute. Cauza probabilă a accidentului a fost neasigurarea corespunzătoare la schimbarea direcției de mers, în condiții de ceață.
