Trenurile în care pasagerii vor avea acces gratuit la internet sunt Bucureşti Nord-Constanţa, cu plecare la ora 14, Constanţa-Bucureşti Nord, cu plecare la ora 19, Bucureşti Nord-Buzău, cu plecare la ora 20.10 şi Buzău- Bucureşti Nord cu plecare la ora 6.50
Trenurile au o compunere standard de câte 5 vagoane modernizate: un vagon clasa 1, patru vagoane clasa a 2-a, și fiecare dintre acestea va avea semnal Wi-Fi. „Dincolo de provocările pe care le întâmpinăm în activitatea noastră, încercăm ca printr-o politică de îmbunătățire a serviciilor să satisfacem într-o măsură cât mai mare așteptările pasagerilor. Suntem în contact cu oamenii și considerăm că este important pentru clienți să aibă acces la servicii diversificate, în pas cu evoluția noilor tehnologii. Wi-Fi-ul în tren face parte din gama așteptărilor pe care o parte dintre clienții noștri știm că le au. Acest proiect de test vine tocmai în întâmpinarea lor”, a declarat directorul general CFR Călători, Iosif Szentes.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro