Istoricul și academicianul Șerban Papacostea a murit, la venerabila vârstă de 89 de ani. Papacostea este una dintre marile personalităţi culturale ale României, de numele său legându-se unele dintre cele mai importante sitenteze de istorie medievală românească.
Anunțul decesului a venit din partea Academiei Române, reprezentanții căreia au scris: „Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală”.
Ceremonia de înhumare va avea loc marţi (n.r. 10 aprilie), la ora 13.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Şerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718-1739)“.
În perioada comunistă, în anii studenţiei, Șerban Papacostea a fost o victimă tragică a ororilor regimului. Ștefan Papacostea a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la canalul Dunăre - Marea Neagră.. El a fost arestat pe motiv că era burghez. Așa a ajuns Șerban Papacostea la Jilava și de acolo la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Şerban Papacostea, student şi discipol al lui Gheorghe Brătianu, a fost arestat la 15 martie 1950 în faţa Institutului Francez din Bucureşti. Anchetat la Rahova, a fost condamnat administrativ, a trecut prin Jilava şi a făcut apoi Canalul la Capu Midia.
După „munca de jos”, a reuşit să fie primit în cercetare la Institutul de Istorie, devenind un excepţional specialist în evul mediu, se arată într-o prezentare postată pe site-ul Memorialului Sighet.
TINERI „PRIMEJDIOŞI”
În anul 1950, Securitatea a arestat la ordinul Anei Pauker peste 300 de studenţi şi absolvenţi care frecventaseră Biblioteca Franceză, unde găseau cursurile necesare. O parte au fost eliberaţi, dar exmatriculaţi, iar alţii (mai ales cei cu „origine nesănătoasă”) au fost duşi la Canal. Erau acuzaţi, în cel mai bun caz, de „parazitism social”, dar, de fapt, fuseseră încadraţi în prevederile decretului 6 din ianuarie 1950: „cei ce primejduiesc sau încearcă să primejduiască orânduirea socială…”
Gândirea liberă era într-adevăr o primejdie pentru comunismul care fusese impus cu forţa… mulţi din acei tineri au murit în detenţie, unora nici nu li se cunoaşte mormântul. Pe alţii i-au strivit tacticile de „reeducare” de la Peninsula. Unii supravieţuitori au reuşit totuşi să-şi refacă viaţa. Parcurgând calvarul „muncii de jos”, au fost, într-un târziu, reintegraţi în societate. Cu deosebirea că n-au avut voie niciodată să predea la o catedră, pentru a „nu influenţa” tineretul, mai arată sursa citată.
A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.
Academician Şerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994), scrie news.ro.
A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum: geneza statelor româneşti în sec. XIV, poziţia internaţională a Ţărilor Române în sec. XV în funcţie de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor veneţiană şi genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau“ (1975), „Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare“ (1982), „Moldova lui Ştefan cel Mare şi genovezii din Marea Neagră“ (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale“ (1997), „Limbă şi identitate în Evul Mediu“ (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453“ (2006), „Politica externă a lui Ştefan cel Mare, opţiunea polonă“ (2007), „Bizanţul şi Marea Neagră, sfârşitul unei hegemonii“ (2008), „Cruciadă şi Djihad în spaţiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV“ (2009).
A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) şi „Istoria României“ (1999).
Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ş.a.
A fost redactor şef al „Revistei istorice“, coeditor al revistei „Il Mar Nero“ (Italia), coredactor al colecţiei „Rumänian Studien“ (Germania), membru în colegiul de redacţie al publicaţiei „Studii şi materiale de istorie medie“ şi membru în Comitetul internaţional „Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi“.
Istoricul și academicianul român va rămâne în istorie pentru faptul că s-a întâlnit cu unii dintre cei mai influenți oameni din lume. De la lideri politic și militari, până la istorici și academicieni cu renume, Șerban Papacostea i-a cunoscut pe toți și a avut de spus câte ceva despre fiecare în parte.
Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, Șerban Papacostea a mărturisit inclusiv că l-a văzut pe Hitler la mai puțin de 10 metri depărtare.
"Reporter: Ce întâlnire v-a marcat cel mai mult?
Şerban Papacostea: În 1937, eram la München, pe Leopoldstrasse, strada principală, când a început să se adune lume. Se aude: „Der Führer, der Führer kommt!“. (n.r. – Vine Führer-ul). Se opreşte un automobil. De-acolo coboară o persoană. Era la 10 metri de mine. Tata mi-a spus: „Uită-te bine, e unul dintre cei mai puternici oameni din lume!“. L-am văzut la 10 metri distanţă pe Adolf Hitler! Puteam să mă duc să-l bat pe umăr. Tot atunci am fost şi la Paris, la ultima expoziţie internaţională de dinainte de război. Mai am în memorie când am ajuns în dreptul a două pavilioane mari pe care mi le-a explicat tatăl meu: unul cu un cuplu de muncitori cu secera şi ciocanul, iar altul cu crucea încârligată. Tata mi-a spus. „Uită-te bine, acestea se vor bate într-o zi“. La pavilionul românesc era Maria Tănase foarte căutată. Şi mititeii! Îi auzeam pe francezi: „Encore une portion de mititei“ (n.r. – Încă o porţie de mititei)."
"Academicianul Şerban Papacostea reprezenta şi ultimul simbol al Lumii Vechi, pre-comuniste, marcate de sentimentul libertăţii şi al excelenţei în cultură. Membru al unei familii marcante, care a oferit României Întregite şi oameni politici de mare anvergură, academicianul Şerban Papacostea a păstrat moştenirea acestei lumi şi a transmis-o tuturor celor doritori să o cunoască. Originea sa, precum şi ataşamentul faţă de acea lume, în care şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, au dus la apariţia unui neînduplecat spirit pentru afirmarea adevărului, care nu s-a îndoit de victoria libertăţii, indiferent de cât de dificil a fost sistemul totalitar", se arată într-un articol in memoriam al cadrelor didactice ale Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, publicat de Ziua de Constanţa. Şerban Papacostea era director onorific al Institutului de Istorie "N. Iorga" al Academiei Române şi Doctor Honorius Causa al Universităţii "Ovidius", din Constanţa.
CREDIT FOTO: Antena3 şi Memorialul Shighet
