Actriţa Sanda Toma a murit la vârsta de 88 de ani, anunţă sâmbătă reprezentanţii Teatrului de Comedie.
Artista este descrisă drept "unul dintre membrii cei mai importanţi ai familiei Teatrului de Comedie".
”Anunțăm cu regret încetarea din viață a actriței Sanda Toma, unul dintre membrii cei mai importanția ai familiei Teatrului de Comedie.
Născută la 27 octombrie 1934, la București, Sanda Toma a urmat Institutul Sfânta Maria din strada Pitarmoș și, ulterior, Liceul Gheorghe Lazăr. Apoi, după oscilări și căutări între Politehnică și Litere, Sanda Toma intră la Institutul de Teatru I.L. Caragiale, pe care îl absolvă, la clasa profesoarei Aura Buzescu.
Debutează în 1956 la Teatrul Național din Craiova, instituție în care va juca până în 1958, urmând să revină în București, ca actor angajat al Teatrului Național până în 1960.
În 1961, la invitația lui Radu Beligan, intră în echipa Teatrului de Comedie unde, până în 1994 va fi un model de profesionalism, de conduită și de calitate umană. După rolul Diana din spectacolul de inaugurare a teatrului, Celebrul 702, Sanda Toma face parte din distribuțiile tuturor spectacolelor de succes ale Comediei: Umbra de Evghenii Șvarț, Troilus și Cresida de W. Shakespeare, regia David Esrig; Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw, regia Radu Penciulescu; Rinocerii de E. Ionesco, Cher Antoine de Jean Anouilh, O noapte furtunoasă de I.L Caragiale, Mutter Courage de B. Brecht, Trei Surori și Livada de vișini de A.P. Cehov – în regia lui Lucian Giurchescu, sau în Harold și Maude de Collin Higgins, regia Sanda Manu. Revine, în 2011, pentru rolul Celine din Învață-mă, Celine de Maria Pacome, regia Lucian Giurchescu.
La Teatrul Național din București a jucat în spectacole create de Sică Alexandrescu (Hangița de Goldonu, Titanic Vals de Tudor Mușatescu), Ion Finteșteanu (Tartuffe de Molière), Ion Cojar (Așteptând la arlechin de Noel Coward) și Alexandru Tocilescu (Comedie roșie de Constantin Turturică).
În spectacolele regizorului David Esrig, Sanda Toma a primit confirmarea timpurie dar și decisivă în teatru, prin elogiile aduse de însuși dramaturgul E. Ionesco cu prilejul reprezentației cu „Rinocerii” de la Teatrul Națiunilor din Paris. Nu au lipsit, desigur, elogiile celor mai importante reviste de specialitate dein România și de peste hotare, iar definitoriu pentru arta actoricească a Sandei Toma rămâne titlul unui articol referitor la „Troilus și Cresida”, din revista pariziană „Arts”: O lecție de teatru venită din România” (Gilles Sandier, Arts, 24 mai, 1965)”, a transmis Teatrul de Comedie pe pagina oficială de facebook.