Regizor de teatru şi excepţional profesor, Sanda Manu a fost cunoscută în primul rând drept cea care, cu mână de Pygmalion, a modelat şi însufleţit cu pasiune generaţii întregi de studenţi, făcând din ei actori vii atât pentru scena teatrului, cât şi pentru marea scenă a vieţii. La rândul lor, aceştia se întorc cu înzecită dragoste spre fostul dascăl amintind, de câte ori sunt întrebaţi despre debutul lor pe scenă, de cea care le-a modelat caracterul, le-a arătat calea spre meseria aleasă şi i-a ajutat să ajungă printre cei mai buni actori ai ţării.
Sanda Manu, eminent pedagog al artei teatrale, profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Spiru Haret și regizoare română de teatru, era născută pe 6 august 1933. Tatăl ei a fost apreciatul actor Ion Manu. În 2000 a fost distinsă cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.
S-a născut la 6 august 1933, în Bucureşti, ca fiică a celebrului actor Ion Manu, având parte de o educaţie aleasă, severă însă pe alocuri, dacă ne gândim că a avut guvernantă austriacă, tentată să impună oricând o disciplină “nemţească”. Tatăl n-ar fi vrut în ruptul capului ca fiica lui să-i calce pe urme, însă, pesemne, a scăpat din vedere înţelepciunea şi adevărul ascuns în proverbul românesc “aşchia nu sare departe de trunchi..”
Aşadar, deşi e convinsă că va face inginerie, la 18 ani s-a îndreptat spre actorie. “M-am dus acasă şi le-am spus părinţilor mei. Şi a fost o tragedie, era la începutul verii, examenul era toamna, tata s-a îmbolnăvit. A făcut infarct. Dar am dat. Ştia probabil că nu am talent de actor. Am dat examen, am căzut, trebuia să cad, eram foarte proastă. Dacă eu aş fi fost în comisie, să mă văd, să văd o fetiţă..Aş fi trântit-o, evident! A fost o tragedie, nu ştiam ce să fac, dar la teatru se înfiinţase Regia, Facultatea de Regie, şi se căutau foarte mulţi candidaţi, erau 40 de locuri şi nu se înscriseseră decât 18. S-a mai dat un examen, m-au trimis la examen…”, îşi aminteşte d-na Manu
După facultate, a lucrat ca regizor de teatru şi televiziune şi ca profesor universitar la IATC, devenit azi UNATC. „N-am vrut niciodată să fiu profesoară, dar întâmplarea a făcut că am intrat preparator la şcoală când am terminat facultatea. Şi am zis aşa, o să iau un an-doi... şi au fost 56. Mi-a plăcut foarte tare şi cred că adevărata mea vocaţie a fost să predau teatru. Unii au ajuns actori foarte mari şi majoritatea au făcut meseria asta şi au plecat înarmaţi în viaţă”, spune Sanda Manu„
Iată ce-şi aminteşte actriţa Oana Pellea despre profesoara sa: “ Prima dată când a intrat cu catalogul şi l-a pus aşa pe bancă şi a zis: da, cu mine o să lucraţi patru ani. Tu eşti fata lui Pellea. Şi pentru că eşti fata lui Pellea - şi ştiu că m-a şocat că a zis Pellea şi n-a zis Amza - pentru că eşti fata lui Pellea, ţie o să-ţi fie cel mai greu. Tu o să speli pe jos în clasă, tu îmi arunci mucurile de ţigară, tu aeriseşti clasa. Da? Ca să fie clar. Ca nu cumva cineva vreodată, din colegii tăi, care şi aşa gândesc că ai intrat pe pile, sau din oamenii din institut, să mai se gândească la aşa ceva. Deci te anunţ, o să-ţi fie cel mai greu”.
Şi tot Oana este cea care face un admirabil portret fostului dascăl: "E un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor (...) Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten - deci profesor ideal".
Oana Pellea, fiica unui alt mare actor român, Amza Pellea, a făcut anunțul trecerii în neființa a Sandei Manu. „Când iți pleacă o parte din suflet…il petreci in Tăcere.Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, in Săptămâna Luminată…Doamna Sanda Manu…Tăcere. Rugă.Multă Iubire. Enormă recunoștință. Si iar…Iubire. Si iar…tăcere. Dumnezeu să ti țină Sufletul in Pace si Lumina!“
