Mitică Popescu a încetat din viață, marți, la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Elias. A fost un mare actor de teatru și de film, iar în ultima perioadă a suferit din cauza mai multor afecțiuni.
S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță. În 1958, sub regimul comunist, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.
În prezent este gazda emisiunii de pe TVR 2 „D’ale lu’ Mitică”.
Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
Nu-l cheamă Andrei, cum ar fi fost mai degrabă firesc, născut fiind la zi mare, ci Dumitru, așa cum și-a dorit tatăl său să-l cheme, după nașul care l-a cununat.
Însă apropiații îl cunosc pe numele mic drept Mitică sau „nea Mitică”, iar publicul larg după numele întreg, Mitică Popescu, din respect și admirație pentru sufletul și truda risipite de marele actor pe scenele teatrelor de aproape jumătate de secol.
De tot atâta timp este cunoscut de o țară întreagă, fie datorită personajelor interpretate pe scena Teatrului Mic, fie din filme (rolul lui Cocoșilă din „Moromeții” rămâne unul de referință), fie din emisiunile de divertisment și mai ales din celebrele Revelioane ale TVR1 de dinainte de 1989.
S-a născut la 30 noiembrie 1936 (în multe alte note biografice apare ca fiind născut pe 2 decembrie 1936), în București, și-a copilărit în cartierul Apărătorii Patriei, cartier cu aspect de mahala, populat cu familii simple, de muncitori.
Cum tatăl său era angajat la Fabrica de pantofi „Mociornița”, la fiecare Paști și Crăciun avea asigurată câte o pereche de pantofi (cadou din partea inteprinderii pentru copiii salariaților), așa că avea ce rupe în jocurile copilăriei: ulii și porumbeii, bile, fotbal pe maidan.
Așa de mare era pe atunci respectul față de oameni și față de sine, că tată-su, om simplu, n-ar fi ieșit în lume cu capul descoperit și fără cravată, chiar de-ar fi fost să se ducă numai până la colț, la „Rața albă”, vestita cârciumă a cartierului. Toată viața, același respect necondiționat l-a moștenit și Mitică Popescu!
Pasiunea pentru actorie a început să se facă simțită încă din vremea copilăriei, pe când mai funcționau cinematografele cu program de revistă, unde dansau și cântau actori ca Alexandru Giugaru, Titi Mihăilescu și alții.
În liceu joacă în trupe de amatori, făcându-și „ucenicia” în cadrul formațiilor de amatori de la Adesgo și Casa Scânteii. Cum tatăl său mai era și instructor de dansuri populare, îl lua adesea pe lângă el, acolo unde se montau și scenete de tot felul.
Până la urmă, însă, a fost și o chestie de noroc! La doi pași de casa lor stătea o vecină, o balerină la operetă, care le dădea „bilete de favoare”, lui și mamei sale.
Într-o bună clipă, vecina se mărită cu actorul Nicolae Gărdescu. Se împrietenește cu Gărdescu, iar acesta îl ajută să intre ca figurant la Teatrul Armatei, unde trei ani a fost angajat în „corp ansamblu”.
Absolvă apoi Institutul de Teatru din București, este repatizat la teatrul din Piatra Neamț, unde joacă 26 de roluri care mai de care mai minunate, însă, până la urmă, tot norocul își spune apăsat și hotărâtor cuvântul.
Astfel, la Teatrul Mic, ajunge printr-o fericită întâmplare. Actorul Petrică Gheorghiu îl recomandă ca înlocuitor al fratelui său, tot actor, Vasile, care pleca în America. Vasile a rămas în țara tuturor posibilităților, iar Mitică a rămas să joace până la pensie la Teatrul Mic.
Alt mare noroc al său s-a numit Leopoldina Bălănuță, alături de care juca „Matca”, de Marin Sorescu, în spectacol fiind logodnicul ei, iar în viață devenind soțul acesteia, într-o căsnicie extrem de fericită (de la moartea acesteia, actorul joacă cu vergheta pe deget chiar și rolurile de celibatar!).
De-a lungul carierei a jucat în peste 70 de piese de teatru și peste 30 de filme, în 13 decembrie 2002 fiind decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
