Vremea tine cu oamenii din turism. Administratia Nationala de Meteorologie a facut publica o estimare a temperaturilor si precipitatiilor care vor cadea in tara noastra in perioada octombrie – decembrie 2015. Vestile sunt cat se poate de proaste pentru cei care locuiesc in sud si sud-est. Vremea va continua sa fie mai calda decat in mod normal in acele regiuni, iar in octombrie si decembrie precipitatiile vor fi in numar redus. Asta inseamna ca cei care isi doresc un Craciun de poveste, cu zapada din belsug, trebuie sa mearga la munte, acolo unde se va putea schia inca de la sfarsitul lui noiembrie.
In luna octombrie, temperaturile medii lunare vor inregistra valori peste norme in sud-est si local in sudul si vestul tarii, iar in rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice. Cantitatile lunare de precipitatii vor avea o tendinta de excedent in cea mai mare parte a tarii.
In noiembrie situatia va fi ceva mai normala decat in restul anului. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, exceptand sud-estul si local sudul si vestul tarii, unde acestea se pot situa peste norme. Cantitatile lunare de precipitatii se vor situa in limite apropiate de mediile climatologice in majoritatea regiunilor, exceptand centrul si local nordul si estul tarii, unde vor fi posibile cantitati medii peste norme.
Luna decembrie aduce valori termice in general apropiate de mediile multianuale, iar in sud-estul si local in sudul si vestul tarii vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decat in mod obisnuit. Cantitatile lunare de precipitatii se vor situa in limitele climatologice in majoritatea zonelor, local in centrul tarii fiind posibile valori peste medii, iar in sud sub norme.