Potrivit unui studiu realizat de NASA şi National Snow Data Center Ice (NSIDC) pe baza informaţiilor furnizate de satelit, suprafaţa gheţarilor din Antarctica s-a redus cu 4,41 milioane de km pătraţi. „Nu am văzut nici un eveniment meteorologic major persistent în Antarctica în această vară care să fi contribuit” la acest fenomen, spune Walt Meier, unul dintre cerctătorii de la NASA, specializat în topirea gheţarilor. S-a încălzit ceva mai mult comparativ cu anul trecut în unele zone geografice, în schimb, în altele a fost ceva mai rece.
Potrivit NASA, gheața s-ar fi topit într-un ritm relativ lent în iunie (luna în care Arctica primește, în mod normal, mai multă energie solară), dar suficient de rapid în iulie și august. Acest fenomen mai puţin obişnuit a dus la formarea, în această vară, a unei gropi în mările Beaufort şi Chukchi, permiţând oceanului să absoarbă mai mută energie solară.
Astfel, 2015 este al patrulea an de când NASA observă acest fenomen prin satelit, în timpul căruia suprafaţa calotei glaciare s-a redus şi fragmentat.
„În trecut, banchiza arctică era ca o fortăreaţă. Oceanul nu putea să-i atace coastele. Acum, este ca şi cum invadatorii ar fi săpat un tunel şi bocul de gheaţă a căzut în interiorul acestuia”. Suprafaţa minimă estivală scade de la finele anilor 1970 din cauza încălzirii climatice şi, potrivit agenţiei americane, acest proces s-a accelerat în mod considerabil după 1996.