CSA Steaua București a reînființat secția de ciclism după o pauză de mai bine de două decenii, potrivit unui anunț făcut public de Federația Română de Ciclism pe pagina sa de Facebook. Activitatea secției de ciclism fusese suspendată în anul 1994.
''După o absență de mai bine de două decenii, CSA Steaua București revine în ciclism, după ce reprezentanții clubului militar au depus astăzi cererea de afiliere la Federația Română de Ciclism'', se arată în mesaj.
''Primul an va fi mai greu. Vom organiza selecții, vom începe cu câțiva sportivi, iar apoi vom încerca să ne dezvoltăm'', a mai spus Neagoe, care a declarat în exclusivitate pentru AGERPRES că grecul Georgios Georgiadis, fost colaborator la Bikexpert, va fi numit antrenor la secția de ciclism, el urmând să vină cu întreaga parte tehnică (biciclete, mașini de urmărire, logistică etc).
Neagoe a mai spus că a avut discuții cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și cu Federația Română de Ciclism, iar ambele foruri au promis că vor sprijini noua echipă.