Euro 2016. Smiley şi Bartoş îi distrează pe suporterii români

08 Iun 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Euro 2016. Smiley şi Bartoş îi distrează pe suporterii români

Pentru prima data în istoria participarii Romaniei la europenele de fotbal, suporterii români vor avea un sector propriu în fan-zone-ul amenajat in zona Turnului Eiffel,scrie agerpres.ro

Vineri, în ziua meciului de deschidere cu Franța, începând cu ora locală 16,00, dar și pe 15 iunie, când România va evolua împotriva Elveției, fanii români se vor putea întâlni cu foștii internaționali Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici. Aceștia se vor fotografia cu suporterii prezenți și vor oferi autografe. Distracția va fi asigurată de prezența lui Smiley și Pavel Bartoș, care vor exersa cu fanii scandările de pe stadion și vor întreține atmosfera.
Primăria Parisului a pus la dispoziția organizatorilor EURO 2016 parcul "Le Champ-de-Mars", situat în spatele Turnului Eiffel. Aici se va afla, pe perioada turneului final, Fanzone-ul, locul în care toți fanii naționalelor calificate la Euro își pot da întâlnire. Acesta își va deschide porțile pe 10 iunie, odată cu începerea turneului, și se va închide pe 10 iulie, după finala de pe Stade de France.
Fanzone-ul din Paris are 130.000 de metri pătrați și va avea o capacitate de 92.000 de persoane. Intrarea va fi gratuită, iar în interior suporterii vor avea acces la internet wireless și vor putea urmări meciurile de la EURO pe un ecran gigantic de 420 de metri pătrați.
Va fi de asemenea amenajată o zonă de restaurante și magazine de unde fanii își vor putea procura suveniruri cu turneul final sau cu echipa națională favorită. În plus, se va găsi și un teren sintetic de fotbal ce se va putea închiria. Tot aici vor fi organizate și diferite concursuri de către sponsorii competiției, dar și diferite concerte.
Fanzone-ul va fi închis în ziua meciurilor.

Alte stiri din Sport

Ultima oră