Tristeţe la Barcelona: Balonul de Aur a fost câştigat de Ronaldo. Dar nu e rău pentru echipa catalană:în primii cinci jucători trei sunt de la Barcelona. Messi,Suarez şi Neymar ocupă locurile doi, patru şi cinci.
Al trilea loc al podiumului este ocupat de Griezmann, franceyul de la Atletico Madrid.
Trofeul este acordat de France Football şi-după despărţirea de FIFA-publicaţia franceză ia în calcul doar voturile ziariştilor.
Evident că au şi apărut contestatarii portughezului. E adevărat că acesta a câştigat cu Real şi Portugalia două trofee majore-Liga Campionilor şi campionatul european-dar se invocă prestaţiile neconvingătoare ale atacantului. În finala UCL cu Atletico Madrid Ronaldo a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren iar în finala cu Franţa de la campionatul european jucătorul a fost înlocuit în debutul meciului din cauza unei accidentări. Victoria lui Ronaldo reia o polemică mai veche-primează evoluţia jucătorului sau performanţele echipei?
De aici şi nedumerirea provocată de faptul că un jucător ca Iniesta, cu evoluţii remarcabile în acest an, nu a primit niciun punct în ancheta publicaţiei franceze.
Rămâne părerea lui Ibrahimovici:Balonul de Aur ar trebui să-i poarte numele lui Messi. Nu există jucător mai bun ca el.
Asta chiar că e o idee de titlu...