E greu să fii suporter al Naționalei în zilele astea sau, mă rog, nopțile, că jucăm la lumina reflectoarelor. Vorba vine că jucăm, pare că intrăm pe teren, pentru a nu pierde prin neprezentare.
Ochii ni s-au împăienjenit, mâinile ni s-au blegit, iar gurile ni s-au uscat, de atâtea înjurături, că de strigat la vreun gol al naționalei am și uitat când s-a întâmplat ultima oară.
Dacă domnul antrenor Cristopher Daum, atunci când s-a hotărât să fericească fotbalul mondial, și pe cel românesc în special, așezându-se pe banca Naționalei, a promis c-o să vedem un fotbal modern, ofensiv, agresiv....singura șansă să vedem așa ceva mai rămane FIFA sau PES, chiar și în variantele mai vechi.
Probabil nici cei mai în vârstă dintre microbiști nu-și mai aduc aminte de seria de patru meciuri în care nu am înscris. S-a întâmplat în secolul trecut, prin '47-'48 și nimeni nu și-ar fi adus aminte de-o astfel de statistică penibilă, dacă nu ne-ar fi forțat fotbalul "ofensiv" propăvăduit de Christopher Daum, pe bani.
Fără noimă pe teren, indiferent de starea acestuia, jucătorii noștri par să demonstreze că au destinul unei impotențe mai mari decât a celui din urmă eunuc al haremului dedicat fotbalului.
Explicația că danezii "erau mari și puternici" nu poate să mai țină, majoritatea copiilor din teren de astăzi n-au mâncat doar ei salam cu soia.
Rana e mult mai adâncă și râde larg la noi, fotbalul românesc mai are puțin și o să aibă doar stadioane și nu și jocul pentru care au fost construite.
Cauzele sunt multiple, de la dezinhibarea celor care au profitat de imaginea și de albirea afacerilor negre cu vânzarea de fotbaliști curați, care n-au investit aproape deloc în creșterea de jucători, la cele care au păstrat în fotbalul juvenil regula plasei și a plicului de bani pentru antrenori și culminând cu nivelul educației și culturii.
Nu de astăzi, ci de ieri trebuie dat un restart fotbalului, dar cine să o facă și mai ales de ce?
