Se poate vorbi de o estetică a urâtului în fotbal? Ce legatură are Baudelaire cu Ronaldo ,Simeone sau Zidane?
Sa nu sarim calul în astfel de comparaţii dar finala Ligii Campuonilor dintre Real şi Atletico ne-a arăta t un joc atât de urât că ni s-a părut frumos-paradoxal,nu?. Cele doua echipe din Madrid au jucat plicticos ,cu o încrancenare noroioasă şi ]n care şansa a avut un rol decisiv.
Atletico Madrid, regina neîncoronata a fotbalului la ruperre nu a mai avut noroc: a primit un gol din ofsaid-v[zut de toata lumea dar nu ;i de arbitru-, a ratat un penalty-Griezman pare actor de comedie mută, dat cu prea mult fard-şi a fost pusa într-o situţie nemaîntâlnita:să atace.Şi s-a speriat de aceasta postură...
Real s-a clătinat într-un joc dezarticulat şi cu un final în care era”beată” de oboseală-efectul unui sezon supraîncarcat,aşa se întamplă cand sponsorii fotbalului cer tot mai multe meciuri.
Ronaldo a fost inexistent dar cel mai vizibil a fost Pepe. Dar nu prin joc ci prin faulturi şi simulari-antogică faza in care se tăvălea pe jos acuzând nişte inexistente palme primite de la un adversar.
Real a câştigat la penalty-urile din final şi reuşeşte o performanta: a jucat în această ediţie-exceptând finala- cu cele mai slabe echipe posibile.Inexplicabil noroc la tragerile de sorti...
Şi o altă curiozitae:s-au întâlnit în finala Ligii Campionilor doua echipe care în ţara lor nu sunt campioane.
Dar istoria va consemna că Realul a câştigat această ediţie. Nu se va retine că s-a jucat un fotbal atat de urat, deşi,daca ne luam dupa Baudelaie, a fost frumos.
