Știați că 37% dintre bărbați și 47% dintre femei nu practică niciun sport? Discrepanțele sunt și mai mari când vine vorba despre grupa de vârstă 15-24 de ani. Cel puțin asta reiese dintr-un raport al Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE).
74% dintre bărbații mai tineri de 24 de ani practică un sport cel puțin o dată pe săptămână, dar doar 55% dintre femei. Recomandarea “faceți mișcare cel puțin 30 de minute pe zi” este respectată de doar 15% dintre bărbați și 8% dintre femei.
Sportul-campion al inegalității de gen
Evident că sportul în care abisul inegalității de gen este cel mai mare este chiar fotbalul. În Germania sunt înregistrați 5,4 milioane de practicanți de fotbal bărbați și doar 0,8 femei. În Anglia raportul este de 1,3 milioane la doar 98.000, în timp ce în Franța de 1,7 milioane la 49.000.
Tradiția JO este complet potrivnică egalității de gen. În 1900 au participat doar 22 de femei dintr-un total de 997 de atleți. Abia la ediția din Londra 2012 la fiecare ramură sportivă a participat cel puțin o femeie, deși din 1991 s-a impus ca fiecare ramură sportivă să aibă și o competiție feminină.
Dar cum să schimbi mentalitatea, dacă în anul 2016 doar 14% dintre funcțiile de decizie din federațiile naționale sunt ocupate de femei? De la 3% în Polonia până la 43% în Suedia (11% în România). Dintre acestea, doar 4% ocupă funcția de președinte, 9% pe cea de vicepreședinte, iar restul sunt doar simpli membri.
Ar trebui să ne mire că în perioada 1896-1981 nu a existat nici o femeie în Comitetul Olimpic Internațional. În 2014, dintre cele 115 funcții, doar 24 erau ocupate de femei. Cât privește reprezentanții Adunărilor Generale Continentale, Europa are cele mai puține reprezentante femei.
Sportul, o chestiune strict masculină?
Ceea ce ridică întrebarea: Este sportul perceput ca o chestiune strict masculină? “Barierele impuse femeilor în ocuparea unor funcții decizionale și de management pot fi explicate prin diferitele valori, atitudini și comportamente istorice asociate femeilor și bărbaților, dar și conotației masculine atribuite sportului. Fenomenul segregării orizontale și vertical influențează luarea deciziilor, femeile fiind recrutate în poziții mai puțin importante și mai prost plătite în organizațile sportive. Mai mult, procedurile de alegere sau numire în funcții de conducere se fac de obicei fără a lua în considerare criteriile egalității de gen”, răspund experții EIGE.
La nivelul antrenorilor, femeile ocupă doar 20-30% din funcții la nivelul UE. Inclusiv la fotbal feminin, raportul atrenorilor bărbați-femei este de 3-1. Drept urmare, foarte multe fete și femei renunță să mai practice un sport. Sexismul și stereotipiile obligă multe femei să aleagă între educație și sport sau între carieră și sport.
Un alt factor de luat în seamă în sport este hărțuirea sexuală a sportivelor. În țările UE, hărțuirea sexuală în sport variază între 14 și 73%. Surprinzător, hărțuirea crește odată cu avansarea de la sportul de recreație la cel de elită. Varianta cea mai întâlnită este hărțuirea sexuală verbală, unde abundă misoginismul și homofobia.
Sportul în sine este împărțit în competiții masculine și feminine, cele mixte fiind foarte rare. Astfel, rolul presei devine foarte important. Dar ce ne facem dacă televiziunea publică transmite competiția masculină și nu și pe cea feminină, deși deține drepturile și echipa României nu este calificată la niciuna dintre probe?
Mass-media și rolul lor
Presa sportivă este o breaslă aproape exclusiv masculină, așa apar stereotipiile despre rolul femeilor în sport. Sunt marginalizate performanțele sportive și scoase în evidență viața privată, câștigurile sau felul în care sunt îmbrăcate femeile. Peste tot în Europa, competițiile masculine sunt favorizate de media.
La nivel internațional, în deparmentul de sport al redacțiilor sunt doar 10% femei, și acelea folosite mai mult în roluri secundare. La Jocurile Olimpice din 2012 au fost doar 15% jurnaliste și fotografi femei. Nu va fi diferit nici anul acesta. Ar trebui să ne îngrijoreze?
