Moment istoric. Steaua devine Fotbal Club FCSB SA

30 Mar 2017 | scris de Radu Popescu
Moment istoric. Steaua devine Fotbal Club FCSB SA

FC Steaua București, echipă patronată de Gigi Becali, și-a schimbat numele în Fotbal Club FCSB SA, a anunțat, joi, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF în care s-a aprobat această decizie,scrie agerpres.ro.

Fotbal Club FCSB SA va fi numele roș-albaștrilor în toate documentele și competițiile Federației Române de Fotbal și Ligii Profesioniste de Fotbal începând de joi.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a acționat în instanță clubul FC Steaua în 2011, cerând anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv. În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua București, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) respingând contestația în anulare formulată de gruparea patronată de Gigi Becali.

CSA Steaua a anunțat că din vară va înscrie o echipă de seniori sub acest nume în Liga a 4-a și aceasta va avea palmaresul echipei până în 2003, în timp ce Fotbal Club FCSB SA va deține palmaresul din 2003 până în prezent.

Primul meci al vicecampioanei sub numele Fotbal Club FCSB SA va avea loc duminică, pe Arena Națională, de la ora 20,30, împotriva rivalei Dinamo, în etapa a patra a fazei play-off a Ligii I. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră