La doar trei zile de la câștigarea Campionatului Mondial de Snooker, Mark Selby - campionul ce va veni la Bucuresti pe 22 mai, lovește din nou!
Best Of Snooker cu Selby, Trump și Robertson
Aseară, la Londra, Selby a mai câștigat două premii, de data aceasta în cadrul evenimentului World Snooker Awards. Și Neil Robertson, campionul mondial din 2010 care îl va întâlni pe Selby la București a câștigat un premiu, alaturi de Marco Fu si de finalistul CM Snooker Ding Junhui. La festivitatea World Snooker Awards au participat aproape toți jucătorii și marile legende ale acestui sport. Toți jucătorii care au câștigat un turneu în actualul sezon au fost nominalizați, inclusiv cei trei magnifici care vor sosi la București pe 22 mai, la gala demonstrativă Best Of Snooker: Mark Selby, Judd Trump și Neil Robertson.
Maximum Break Of The Year câștigat de trei sportivi
Primul premiu, Maximum Break Of The Year, a fost acordat celor trei jucători care au reușit câte un break de 147 de puncte: Neil Robertson, Ding Junhui și Marco Fu! Ding. Urmatorul premiu acordat a fost cel pentru Snooker Writers Player Of The Year, care i-a revenit proaspătului campion mondial, Mark Selby. Numărul 1 mondial a mai fost distins cu încă un premiu, Performance Of The Year, acesta reușind performanța de a câștiga Openul de la Gdynia (Polonia), Campionatul Mondial de Snooker și de a ajunge în semifinalele UK Championship și International Championship.
La sfârșit Mark Selby a cântat, cu steagul lui Leicester City în mână
Evenimentul s-a încheiat cu Mark Selby, marele campion al serii, care a urcat pe scenă cu steagul echipei de fotbal Leicester City în mână și a cântat pentru publicul prezent la eveniment exact cum a cântat în urma cu câteva zile la Sheffield, când a câștigat trofeul Campionatului Mondial de Snooker și când echipa de fotbal din orașul său natal a devenit campioana Angliei.
World Snooker Awards, lista premiilor
- World Snooker Player of the Year: John Higgins
- Snooker Journalists Player of the Year: Mark Selby
- Fans Player of the Year: Ronnie O’Sullivan
- Rookie of the Year: Darryl Hill
- Performance of the Year: Mark Selby
- Magic Moment of the Year: Ali Carter
- Maximum Break Of The Year: Ding Junhui, Marco Fu si Neil Robertson
- Hall of Fame inductees: Stuart Bingham, Rex Williams and Sindhu Pulsirivong.
- Lifetime Achievement Award: Steve Davis