Fotbalistul a vrut să lovească mingea, într-un duel cu adversarul, dar a ratat și și-a dislocat complet genunchiul, iar ligamentele s-au rupt.
S-a întâmplat în minutul 33 al meciului dintre Mainz şi Hamburg, încheiat cu scorul de 2-1 pentru oaspeţi.
Oficialii clubului de fotbal nu voiau să-i mai prelungească contractul jucătorului în vârstă de 34 de ani, însă în semn de solidaritate au revenit asupra deciziei.
„Iniţial voia să se întoarcă în ţara natală la sfârşitul sezonului. Dar va beneficia de tot suportul nostru. Imediat după operaţie, va putea semna un nou contract cu noi. Importantă este recuperarea lui Soto”, a declarat Christian Heidel, directorul sportiv de la Mainz. (V.M.)
ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!