Fost jucător la echipe ca Inter, Chelsea, Juventus ori Fiorentina, jucătorul în vârstă de 37 de ani este animat acum de posibilitatea că ar putea îmbrăca tricoul echipei naţionale la Campionatul European de fotbal din vara acestui an, din Franţa. Emerich Ienei, antrenorul sub comanda căruia Mutu a debutat la primul său turneu final din carieră, în 2000, la “europeanul” din Belgia şi Olanda, nu îi dă însă prea mari şanse jucătorului aflat sub contract cu AŞA Tg. Mureş.
“Mutu a fost un jucător valoros, dar acum are 37 de ani. La fotbal asta înseamnă cam mult, din păcate. Eu cred că Mutu nu poate juca la Euro 2016, nu cred că are cum să prindă lotul. În schimb, Marica are valoare şi îşi poate relansa carieră. A avut o accidentare, dar o să-şi revină. Are calităţi extraordinare. El e profesionist, joacă acolo unde crede că e mai bine. Nu vreau să îl judec pentru că a ales Steaua şi nu pe Dinamo nu doar pentru că eu am fost antrenor la Steaua. Marica este jucător profesionist, acum nu mai sunt în fotbal oameni sentimentali”, a declarat tehnicianul care a câştigat cu Steaua, în 1986, Cupa Campionilor Europeni.