În plin scandal planetar care afectează lumea fotbalului, președintele FIFA, Sepp Blatter, care are 79 de ani, a fost reales vineri, la cel de-al 65-lea Congres al FIFA, pentru un nou mandat în fruntea forului suprem al fotbalului, anunță Suddeutsche Zeitung.
Blatter a fost ales în fruntea FIFA în 1998, ajungând acum la al cincilea mandat.
Unicul său contracandidat, prințul iordanian Alin bin Al Hussein, s-a retras înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal, care au loc vineri la Zurich, în cadrul Congresului forului mondial.
Alegerile au avut nevoie de al doilea tur, după ce în primul niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea de două treimi dintre voturi.
În primul tur, președintele în exercițiu, elvețianul Joseph Blatter, a obținut 133 de voturi, în timp ce prințul iordanian Ali Bin Al-Hussein a strâns 73 de voturi.
În aceste condiții, turul doi era obligatoriu, dar, cu un singur candidat, o formalitate.
”Au fost distribuite 209 buletine, 206 au fost valide, era nevoie de 140 de voturi pentru a fi ales în primul tur, va exista deci un al doilea tur”, a explicat Issa Hayatou, vicepreședinte FIFA, responsabil cu procedura electorală.
Din cauza scandalului uriaș în care este cufundată FIFA de două zile, lideri ai lumii au simțit nevoia să se implice și să-și exprime opinia.
Primul ministru britanic David Cameron a cerut vineri demisia lui Joseph Blatter:”După părerea mea, el trebuie să plece. Nu poți să ai acuzații de corupție la acest nivel și la această scară în această organizație și să pretinzi că persoana care a condus-o în acel moment este persoana indicată să o facă să avanseze'”, a declarat Cameron, la Berlin, într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel.
Fără să ceară demisia lui Blatter, Angela Merkel și-a manifestat dorința ca ”această corupție să fie stopată, ca transparența să fie restabilită”. Cancelarul german a adăugat: ”Este absolut necesar pentru acest joc formidabil care este fotbalul, trebuie închisă această pagină sumbră și acest lucru trebuie să se facă urgent. Este ceea ce cred, după părerea mea, și suporterii, aceste miliarde de persoane din întreaga lume”.
Ofensiv în fața enormei presiuni internaționale, Joseph Blatter le-a cerut, vineri, la Zurich, membrilor FIFA ”să strângă rândurile pentru a merge înainte”, cu câteva ore înaintea scrutinului în care candidează pentru un al 5-lea mandat la conducerea instanței zguduite de investigații de corupție lansate împotriva ei.
Imediat după vot, Blatter s-a adresat participanților la Congres, spunându-le că știe că nu este perfect. ”Nu sunt perfect, nimeni nu este perfect, dar vom face o treabă bună....Haide, FIFA!”, a spus Blatter, potrivit Sky News.