Desi nu a parut, recenta eliberare a finantatorului campioanei, Gigi Becali, are deja un impact la cel mai inalt nivel in Ghencea. Marti dimineata, patronul Becali l-a vizitat in Penitenciarul Jilava pe managerul general al ros-albastrilor, Mihai Stoica, iar discutia dintre cei doi a avut un subiect extrem de clar. Ultimele rezultate ale echipei, 0-1 cu Petrolul si 0-0 la Giurgiu, l-au ingrijorat pe omul numarul 1 al Stelei, iar intrevederea cu „MM” s-a lasat cu o decizie importanta, chiar daca inca neoficializata.
Astfel, cel tarziu inaintea perioadei de vacanta din vara, Laurentiu Reghecampf va reveni pe banca tehnica a Stelei. Antrenorul si-a dat deja acceptul pentru a se intoarce in Ghencea, eveniment care s-ar putea produce chiar mai repede, in cazul in care rezultatele imediate vor pune in pericol cucerirea celui de-al treilea titlu consecutiv.