Tabloidul german Bild comentează in stil ironic referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din UE promiţand în schimbul rămânerii în Uniune că nemţii nu vor mai face glume cu urechile prinţului Charles dar şi că vor recunoaşte controversatul gol din finala Campionatului Mondial din 1966, scrie agerpres.ro
"Dragi britanici, dacă veți rămâne în UE, vom recunoaște golul de pe Wembley", titrează Bild, publicând totodată o fotografie cu golul controversat marcat de Geoffrey Hurst, care i-a adus pe englezi în avantaj, în finala Mondialului din 1966, câștigată de gazde cu 4-2 după prelungiri.
La scorul de 2-2, în finala de pe Wembley, Hurst a șutat puternic, iar mingea a lovit transversala și a căzut pe linia porții germane, fiind respinsă cu capul în corner de Weber, iar arbitrul a acordat gol valabil. Germanii continuă și astăzi să considere că acel gol nu a existat, devenind simbolul rivalității sportive germano-britanice.
Controversata fază de acum 50 de ani a fost tratată, într-o manieră comică, inclusiv de foarte seriosul ziar Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a titrat pe prima pagină, alături de o fotografie a golului lui Hurst: "Înauntru sau afară?", cu referire la votul britanicilor.
Un cont Twitter urmărit de 65.000 de persoane, care o parodiază pe Angela Merker, cancelarul german, comenta la rândul său cu ironie, pe teme fotbalistice, alegerea britanicilor privind Uniunea Europeană: "Votați rămânerea. Vă vom bate oricum în semifinale (la EURO 2016), însă asta vă va face mai puțin rău dacă nu veți fi în plin Armaghedon economic".
La rândul său, ziarul Bild, tot pe prima pagină, și-a multiplicat promisiunile în cazul respingerii Brexit-ului: "Din solidaritate cu arsurile voastre solare, nu vom mai utiliza cremă de plajă", "nu vom folosi portar la următoarea sesiune de lovituri de departajare, pentru a menține suspansul" și "vă vom oferi un personaj negativ pentru toate filmele viitoare din seria James Bond".