Comisia Europeana cere cluburilor Barcelona, Real Madrid,Atletico Bilbao, Osasuna, Elche, Hercules şi Valencia să returneze ajutoarele acordate de autorităţile spaniole de-a lungul ultimilor ani,scrie agerpres.ro
Executivul comunitar a ajuns la concluzia că ajutoarele publice acordate unui număr de șapte cluburi profesioniste de fotbal din Spania le-au conferit acestora un avantaj incorect față de alte cluburi, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederile comunitare privind ajutoarele de stat.
"Utilizarea banilor contribuabililor pentru a finanța cluburile profesioniste de fotbal poate crea o concurență neloială. Fotbalul profesionist este o activitate comercială care implică fonduri semnificative, iar banii publici trebuie să respecte legislația din domeniul concurenței. Subvențiile pe care le-am investigat în aceste cazuri nu au respectat acest lucru", a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager.
În cazul Real Madrid, CE a cerut acestui club să returneze 18,4 milioane de euro, după ce a investigat un transfer de terenuri între clubul de fotbal și municipalitatea din Madrid, iar un studiu independent a ajuns la concluzia că terenul implicat în această tranzacția a fost supraevaluat. De asemenea, Comisia Europeană a investigat garanțiile acordate de instituția publică Valencia Institute of Finance (IVF) pentru creditele date unui număr de trei cluburi de fotbal din regiunea Valencia (Valencia, Hercules și Elche). Garanțiile publice acordate acestor cluburi le-au permis să se împrumute în condiții mai favorabile, ceea ce le-a oferit un avantaj incorect față de alte cluburi. Pentru a restabili egalitatea, CE a decis rambursarea de către cluburile de fotbal Valencia, Hercules și Elche a sumelor de 20,4 milioane de euro, 6,1 milioane de euro, respectiv 3,7 milioane de euro.
Într-o investigație separată, CE a analizat privilegiile fiscale acordate cluburilor de fotbal Real Madrid, FC Barcelona, Athletic Bilbao și Atletico Osasuna, iar la finalul investigației a decis că aceste cluburi trebuie să ramburseze până la cinci milioane de euro pentru că timp de peste 20 de ani au plătit impozite similare cu cele ale organizațiilor non-profit.