Prin definiție, alexitimia se referă la o abilitate limitată de a recunoaște propriile emoții și de a le exprima verbal dar, pe lângă aceste aspecte de bază alexitimia implică și pericolul încetării perceperii senzațiilor fizice dintr-o anumită cauză emoțională, o imaginație săracă și un stil cognitiv extern.
Conceptul a fost îndelung studiat la adulți deoarece este văzut ca un factor de risc pentru o serie de probleme medicale și de sănătate înrudite.
Alexitimicii sunt practic inabili în a identifica, a înțelege și a descrie propriile emoții, iar construcția termenului se bazează pe aceste principale deficiențe ale functionalității emoționale.
Termenul provine din grecescul a (prefix care definește lipsa a ceva), lexis (vorbire, cuvânt) și thimos (emoții) și poate fi tradus adliteram ca o lipsă a cuvintelor despre sentimente (a lacke of words for feeling). Se subliniază că alexitimia nu se definește așa, aceasta referindu-se la sindromul descris în literatură și nu la o simplă absență a cuvintelor în exprimarea emoțiilor.
Deși indivizii alexitimici par lipsiți de orice tip de sentiment, în realitate nu este vorba despre o absență a sentimentelor, ci de o incapacitate a acestora de a-și exprima emoțiile.
O altă trăsătură caracteristică a acestor persoane este dificultatea de a diferenția emoțiile de senzațiile corporale, putând confunda suferința emoțională cu durerea fizică.
Ei pot afirma că au „un gol“ în stomac, palpitații, transpirații și amețeli dar, de fapt nu își dau seama că ceea ce simt ar putea fi anxietate. Manifestările somatice, apărute în diverse forme sunt, de fapt, manifestări emoționale pe care ei sunt incapabili să le recunoasca. Ei exprimă aceste simptome fizice și pentru că au slabe capacități de fantasmare. Studierea viselor accestor indivizi dovedește o limitare a vieții.
În abordările psihanaliste s-a constatat că subiecții alexitimici visează puțin, iar conținutul viselor lor este sărac, factual și realist. Imposibilitatea lor de a povesti un vis este legată de dificultatea de a vorbi despre emoțiile proprii: subiecții visează, fără îndoială, dar nu pot verbaliza. Gândurile lor au conținut pragmatic și sunt îndreptate mai mult către exterior decât spre senzațiile interioare.
Alexitimicii au tendința să descrie evenimentele factual, fără fantasme, fără simboluri, relatând mai mult circumstanțele legate de producerea lor. Trăirile, senzațiile sunt exprimate după același tipar, ei dovedind o lipsă de „nuanță“ referitor la acestea.
Acești oameni nu-și găsesc cuvintele pentru a-și exprima sentimentele. Într-adevăr, ei par lipsiți de toate sentimentele, deți asta s-ar putea datora mai degrabă incapacității de a-și exprima emoția decât absenței totale a emoției.
Această categorie de oameni a fost observată mai întâi de psihanaliștii care s-au mirat că există o categorie de pacienți care nu puteau fi tratați prin nici o metodă pentru că nu dădeau semne să aibă sentimente, fantezii sau vise colorate — pe scurt, nu dădeau dovada de o viață emoțională interioară despre care ar fi putut să vorbească.
Trăsăturile clinice definitorii ale alexitimicilor includ dificultatea de a descrie sentimentele — ale lor sau ale altora — și un vocabular emoțional extrem de limitat. Mai mult, discern cu greu emoțiile între ele sau de senzațiile trupești, astfel încât pot povesti că au nervi la stomac, palpitații, transpirații sau amețeli — dar nu-și dau seama că de fapt simt o stare de neliniște
Alexitimicii plâng rareori, dar și când o fac, par a nu se mai opri. Sunt totuși foarte încurcați atunci când li se cere să spună de ce plâng. Aceasta este de fapt esența problemei. Alexitimicii simt, dar sunt incapabili să-și dea seama, să se exprime și să explice exact ce sentimente au. Le lipseste în mod acut capacitatea fundamentală de a da dovadă de inteligență emoțională, de conștientizare de sine — faptul de a ști ce simțim, ce emoții ne tulbură în interior.
Aceasta confuzie fundamentală în privința sentimentelor pare să ducă adesea la vagi probleme medicale, atunci când realmente aceste senzații de disperare emoțională sunt trăite; acest fenomen este cunoscut în psihiatrie sub numele de somatizare — o durere emoțională poate fi confundată cu una fizică (și este diferită de o boală psihosomatică, în cazul căreia problemele emoționale duc la complicații realmente de ordin medical).
Într-adevar, mare parte din interesul psihiatrilor față de alexitimici este acela de a-i deosebi de cei care vin la doctor pentru a cere ajutor spre deosebire de cei care cad pradă unei obsesii sterpe de a găsi un diagnostic medical și un tratament pentru ceea ce este de fapt o problemă emoțională.
