Domnule profesor, recent, ministrul Voiculescu spunea că are suspiciuni, în urma verficărilor Corpului de control, în privinţă corectitudinii alocării organelor pentru transplant. Şi într-un fel aţi fost vizat..
În primul rând vreau să lămuresc transplantul lui Alexandru Arşinel.
Chiar vă rog, domnule profesor, să puneţi punctul pe i...
Povestea cu actorul Alexandru Arşinel începe cu contracandidatul sugerat de un tip, care se dă jurnalist, dar care nu e jurnalist, de acum douăzeci de ani. Contracandidatul nu era pe lista de transplant la noi, dar fusese transplantat la noi şi care, în momentul transplantului lui Arşinel, era decedat de doi ani. În rest selecţia s-a făcut pe criterii imunologice, dovadă că Arşinel trăieşte la trei ani de la transplant, la vârsta de 70 de ani şi este bine. Dacă alegerea imunologică nu ar fi fost corectă atunci, probabil, pacientul nu mai trăia.
Domnule profesor, până la urmă ce sunt listele de aşteptare?
Lista de aşteptare a pacienţilor în vederea unui transplant este doar un element de identificare, nu cuprinde elemente de argumentaţie pentru viteza de transplant. Listele de aşteptare nu dictează cine este sau nu transplantat. Eu nu ştiu dacă este aşa. Dar precizez, dacă este aşa, alegerea s-a făcut numai pe baza unor motivaţii medicale, adică erau pacienţi ce trebuiau transplantaţi.
Ce înseamnă motivaţii medicale?
Motivaţia medicală înseamnă corespondenţă imunologică, evaluarea stării generale de sănătate, elemente concomitente de patologie: hepatice, pulmonare, ateriale, coronariene, hipertensiune arterială etc. , care pot mişcora şansa post transplant. Adică, bolnavii ăştia nu iau rinichiul şi pleacă. Sunt bolnavi care fac dializă, care concomitent au probleme şi la alte organe, dintre care unii prezintă riscuri mai mari comparativ cu alţii. Sunt selectaţi cei care au o stare de sănătate mai bună şi cu corespondenţă imunologică bună. Aşa că domnul ministru nu are capacitatea să decidă care sunt transplantaţi, este o statistică şi i s-a dat o interpretare eronată.
Domnul ministru vorbeşte şi despre nerespectarea procedurilor de comunicare cu pacienţii care ar urma să beneficieze de transplant.
Eu garantez că se respectă toate procedurile. Dar cert este că niciodată, nicăieri în lume, nu îi poţi mulţumi pe toţi pacienţii. Cu atât mai mult când se lansează asemenea acuzaţii, când, în două rânduri în această vară, am fost verificat de Corpul de control al ministrului Voiculescu. Am făcut plângere penală. Dacă am curajul să transplantez persoane publice şi care se potrivesc din punct de vedere medical, eu ce pot să fac să le refuz!?
Ce opinie aveţi în privinţa transplantului pulmonar?
Transplantul pulmonar este unul cu foate multe complicaţii imediate post-operatorii şi greu de executat. Şi, totuşi, trebuie făcut în România pentru că nu putem să-i trimitem pe toţi românii cu insuficienţă pulmonară să facă transplant la Viena fie şi pentru că Ministerul Sănătăţii nu va avea bani pentru aceasta. E preferabil şi aceasta a fost una dintre condiţiile Eurotransplant să ne dezvoltăm noi un centru de transplant pulmonar şi ei să ne sprijine în acest sens.
Deci trebuie să facem transplant pulmonar...
Trebuie să facem pentru că nu vom putea transporta la infinit în alte centre şi, în ultimă instanţă, nu vom fi eficienţi pentru bolnavii noştri, deoarce şi acolo sunt liste de aşteptare şi pot să nu mai ajungă la transplant, să nu primească organul când trebuie şi insuficienţa respiratorie este foarte gravă ca evoluţie.
Şi atunci ce este în spatele acestui scandal declanşat în ultimele zile?
Asta vă întreb şi eu. Şi mai întreb cine are de câştigat de pe urma acestui scandal în afară de nişte declanşatori, care aduc numai inconveniente activităţii de transplant. Aici nu este vorba de orgoliile mele, ale lui Irinel Popescu sau ale lui Radu Deac, ci despre nişte pacienţi care pot fi salvaţi, care stau şi se uită înnebuniţi cum pot ajunge la un organ. Dar, dacă ministrul Sănătăţii lansează suspiciuni dintre acestea de transplant discreţionar, de pacienţi vedete etc., este foarte greu. Mai ales că nu Ministerul Sănătăţii a înfiinţat Agenţia Naţională de Transplant. A fost efortul a patru oameni care s-au gândit să ofere românilor o alternativă până atunci România fiind o pată albă pe harta transplantului în Europa: Mihai Lucan, Irinel Popescu, Victor Zota şi Radu Deac.
Eu fac transplant renal de 25 de ani şi am realizat peste 2.000 de asemenea intervenţii chirurgicale complexe. Desigur există şi o rată de mortalitate, există şi o listă de aşteptare, unii pacienţi fac complicaţii, infecţii etc. Dar pe ansamblu sute şi sute de oameni sunt salvaţi, alte 2.000 de pacienţi sunt pe lista de aşteptare, numai la noi la Cluj. Vă gândiţi dacă ies în stradă oamenii ăştia disperaţi: transplantaţi şi în aşteptarea unui transplant. Noi nu ne putem bate joc de oameni printr-o bravadă tinerească prost înţeleasă, nu aruncăm afirmaţii de acest tip. Echipa Corpului de control a ministrului care a fost, în această vară, de două ori la interval de două luni la Institutul din Cluj şi care mi-au analizat peste 7.400 de foi atât au căutat; dacă se face trafic de organe. N-au găsit nimic şi atunci au început să mistifice noţiunea de trafic. Că un pacient este transplantat înaintea altuia nu are nicio relevanţă din punct de vedere penal. Niciodată criteriul de selecţie nu este ordinea înscrierii pe o listă. Aceea nu e o listă de ordine, ci o listă de evidenţă. Vă spun ceea ce mi se întâmplă mie mereu: sunt pacienţi chemaţi atunci când se stabileşte corespondenţa imunologică. Şi acest lucru se poate întâmpla noaptea, ziua, în orice moment. Dar în multe cazuri (pe lista de aşteptare fiind pacienţi din toată ţara) pacienţii nu au venit fie pentru că nu aveau bani de transport, fie pentru că nevasta sau copilul era bolnav ... Şi atunci vine cine poate pentru că toate organele se transplantează.
Şi în aceste condiţii, de la începutul anului şi până în prezent, cum a mers transplantul renal la Institutul pe care îl coordonaţi?
Am efectuat cam 132 de transplante, un număr comparabil cu cel de anul trecut.
