Proel Biotech din Sfântu Gheorghe a lansat pe piaţă un kit pentru detectarea anticorpilor de tip IgG care se produc în cazul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, acesta fiind destinat spitalelor şi centrelor de diagnosticare, a transmis compania, într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.
Testul se bazează pe metoda serologică ELISA, larg cunoscută şi foarte utilizată în laboratoarele de diagnostic şi de cercetare.
Produsul lansat acum pe piaţă este primul test dezvoltat în România, care poate măsura, în mai puţin de două ore, răspunsul imunitar al pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
În timpul experimentelor pentru validarea necesară în vederea obţinerii autorizaţiei din partea autorităţilor, testele nu au dat nici rezultate fals pozitive, nici rezultate fals negative. Produsul a primit autorizaţiile necesare de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, poate fi comandat deja de la producător, urmând ca în următoarele săptămâni să ajungă şi la distribuitori.
“Ideea dezvoltării produsului ne-a venit atunci când împreună cu colegii mei ne-am confruntat, din cauza situaţiei epidemiologice, cu faptul că a devenit destul de dificil să procurăm din străinătate reactivii esenţiali pentru proiectele noastre de cercetare. Având în vedere că laboratorul nostru desfăşoară deja o serie de proiecte de cercetare în domeniul imunologiei şi al dezvoltării de noi metode de diagnostic, lucru pe care îl facem în colaborare cu cercetători foarte bine pregătiţi, erau întrunite toate condiţiile necesare producerii noului nostru produs”, a declarat Szilárd Fejér, coordonatorul cercetării, citat în comunicat.
Cercetătorul a adăugat că testul IgG ELISA SARS-CoV-2 va putea, de asemenea, să măsoare răspunsul imunitar de după administrarea viitoarelor vaccinuri, adică să arate în ce măsură poate rezista infecţiei sistemul imunitar al unei persoane vaccinate.
Şi asta întrucât testul conţine nişte componente virale (proteine) care sunt componente esenţiale şi în mai multe dintre vaccinurile aflate în curs de dezvoltare împotriva coronavirusului. Szilárd Fejér a declarat, pentru MTI, că testul este recomandat doar spitalelor şi laboratoarelor, deoarece pentru realizarea testului şi pentru interpretarea rezultatului este nevoie de o probă de sânge şi de echipamente de laborator.
Domnia sa a adăugat, totodată, că nu există planuri pentru crearea unei versiuni adecvate pentru auto-testare. Autorizarea unui asemenea test ar însemna un proces mult mai lung şi mai complicat. De fapt, niciunul dintre testele rapide aflate pe piaţă nu ar trebui utilizate pentru auto-testare, a mai specificat cercetătorul. Potrivit datelor biografice publicate pe pagina sa personală, Szilárd Fejér a absolvit, în 2005, Universitatea din Szeged, unde a studiat chimia, iar în 2009 a obţinut doctoratul la Universitatea din Cambridge.