„Este intubat şi ventilat de aparatele de respiraţie artificială, se găseşte pe suport medicamentos pentru susţinerea tensiunii arteriale şi a bătăilor inimii. Am reuşit să facem o tomografie, care ne confirmă că a avut o sângerare cerebrală. Starea lui generală, parametrii biologici, analizele lui nu arată deloc bine”, precizează doctorul Radu Tăbăcaru, şeful secţiei terapie intensivă.
Doctorul Tăbăcaru avertizează că sindromul hemolitic uremic poate avea o evoluţie galopantă şi imprevizibilă. Aşa s-a întâmplat cu copilul care a decedat în zorii zilei de luni, a cărui stare de sănătate s-a degradat rapid, medicii neaşteptându-se la acest deznodământ. „A fost un eveniment acut, bănuim că este vorba de o sângerare cerebrală. Formarea de cheaguri şi sângerarea fac parte din tabloul aceste i boli şi, alături de intestin şi rinichi, unde s-au întâmplat ac
este evenimente, foarte probabil s-au întâmplat şi în creier, pentru că evoluţia a fost dramatică, fulgerătoare, pe parcursul a câtorva zeci de minute, după ce înainte sătea în funduleţ şi se juca. Ironia sorţii face ca, la câteva minute după ce s-a stins primul pacient, un al doilea să aibă o evoluţie izbitor de asemănătoare, cu degradearea bruscă, violentă şi severă a stării generale”, explică doctorul Tăbăcaru.