STUDIU. Depresia diabetul de tip 2 sunt factori de risc pentru demenţă

25 Sep 2015
 STUDIU. Depresia diabetul de tip 2 sunt factori de risc pentru demenţă
 Depresia și diabetul de tip 2 (DT2) constituie fiecare în sine un factor de risc de demență, însă, în cazul în care cele două se combină, amenințarea este mult mai puternică decât o simplă adunare, relatează passionsante.be, care citează un studiu americano-danez publicat în JAMA Psychiatry.

După cum explică dr. Alain Cohen (Journal International de Medecine),  „niciun studiu nu încercase să afle dacă riscul de demență la pacienții care suferă în același timp de diabet și depresie este mai mare decât suma riscurilor legate de cele două afecțiuni luate separat”, scrie sursa citată.

Chestiunea este departe de a fi considerată teoretică. Se știa deja că depresia afectează un mare număr de persoane diabetice, iar actualul studiu evidențiază, o dată în plus, cât sunt de necesare tratarea cu seriozitate a celor două boli și respectarea strictă a tratamentului de către pacienți.

Cercetarea, care a vizat circa 2,5 milioane de persoane de peste 50 de ani, a confirmat mai întâi că diabetul și depresia, luate separat, fac să crească riscul de apariție și dezvoltare a unei forme de demență. Însă elementul de noutate, adaugă Cohen, este că acest studiu precizează efectul accentuat de cei doi factori de risc asociați, mai puternic decât o simplă sumă. Acest super-risc a fost observat mai ales în cazul în care o persoană sub 65 de ani suferă de ambele boli.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră