Dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov , precizează că, vineri, până la ora 17,00, au fost înregistrate 801 solicitări, din care 80 de cazuri în loc public, 18 lipotimii și 9 sincope. ”Mai puțin ca ieri, la aceeași oră, ceea ce înseamnă că oamenii nu au iești din case”, subliniază dr. Alis Grasu.
ANM a emis o atenționare Cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic pentru 19 județe și municipiul București, valabilă sâmbătă, între orele 10,00 — 21,00.
Ministerul Sănătății recomandă:
- să bem zilnic lichide (între 1,5 — 2 litri de lichide), fără a aștepta să apară senzația de sete, respectiv un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 — 20 de minute,
- să consumăm fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii), deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă; o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă,
- să consumăm alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale și să se evite consumul alimentelor ușor perisabile.
"Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice. Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise. Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc) și aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită", se mai precizează în comunicatul Minsterului Sănătății.