Concluzia este că nu mâncarea e problema, ci ce vrem/credem noi despre ea. Intre cei care vor sa ia câteva kile și cei care vor să le dea jos există o relație strânsă.
Nutriționistul Mihaela Bilic ne explică, pe pagina ei de Facebook cât de mare este asemănarea între cei care vor să slăbească și cei care doresc să se îngrașe.
Gol sau plin, aceasta-i întrebarea
Deși o să vi se pară ciudat, să te îngrași este, pentru cei slabi, la fel de greu cum este să slăbești pentru cei supraponderali. Și într-un caz și în celălalt problema nu este mâncarea, ci percepția, relația, electul pe care îl produce în corpul nostru. Aflate la cele două extreme, situațiile sunt similare: unora nu le place senzația de plin, stomacul după masă este simțit ca o greutate, pentru ceilalți golul e problema, nu pot tolera nicio clipă senzația, au nevoie să se simtă mereu plini, până la refuz.
Si la capitolul priorități lucrurile sunt diametral opuse: cei slabi pun mâncarea la coada listei, au mereu altceva mai important de făcut, mereu fără timp, mereu ocupați, mereu neaprovizionați și fără tentații alimentare la îndemână, în totală detașare față de nevoile corpului lor, astfel încât nici foamea nu o percep decât atunci când ajunge la intensitate mare; mâncăcioșii, pe de altă parte, pun alimentele in capul listei pe ordinea de zi, nu pleacă de acasă nemâncați, au sau știu exact ce vor mânca peste 2 ore, senzația de gol și riscul (imaginar) al hipoglicemiei îi sperie, orice emoție sau stres îi duce cu gândul la mâncare.
Atitudinea e diferită și atunci când vine vorba de aprecierea cantităților: cei slabi hiperbolizează, li se pare că au mâncat, când de fapt ei abia au ciugulit, se satură repede cu un singur fel (de obicei o ciorbă), porțiile mari le inhibă apetitul și trăiesc cu senzația că metabolismul lor are o problemă pentru că ei chiar mănâncă; cei cu kilograme in plus fac exact pe dos, minimalizează, folosesc diminutive (gen feliuță, brânzică), au senzația că mănâncă puțin, au mereu gustări între mese (pentru că așa e sănătos), aleg instinctiv produse bogate in calorii (cașcaval, migdale) și foarte rar ciorba iar toleranța lor la foame e foarte scazută, ajung chiar să mănânce preventiv, înainte să le fie foame, de frucă să nu le fie foame!?!
In acest context concluzia este că nu mâncarea e problema, ci ce vrem/credem noi despre ea. Prea multă iubire strică, așa cum nici răceala sau ignorarea nu au cum să facă bine. Fie că stăm nas în nas cu ea, fie că o uităm, relația cu mâncarea este de fapt oglinda tipului nostru de atașament, a felului în care ne trăim emoțiile. Anxioși, nesiguri, timorați, sau mereu într-o lipsă de afecțiune, mâncarea este mereu acolo, la îndemână. Nevoile noastre diferă, ea este aceeași .
