Virtuţile regimului mediteranean sunt multiple: ne protejează de declinul cognitiv, de sindromul metabolic, de cancer al sânului şi, mai nou, reuşeşte să scadă riscul recidivei bolilor cardiovasculare. Este una dintre ideile promovate de un studiu, publicat în revista medicală European Heart Journal. Concret, de trei ori mai mic este riscul de crize cardiace, accidente vasculare cerebrale (AVC) sau de deces cu ajutorul regimului alimentar mediteraneană, comparativ cu orice alt regim alimentar de tip occidental.
Cercetătorii de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă au monitorizat timp de patru ani, circa 15.482 de persoane, cu vârsta medie de 67 de ani, suferinzi de o boală cardiovasculară. Voluntarii au răspuns unui set de întrebări pentru a evidenţia modul lor de viaţă şi regimul alimentar. Calitatea alimentaţiei a fost notată de la 1 la 24. Cu cât regimul alimentar se apropia mai mult de cel mediteranean – bogat în fructe, legume, ulei de măsline, peşte şi cereale complete – cu atât punctajul era mai mare.
Concluziile studiului au demonstrat că alegerea regimului mediteranean permite reducerea riscului de recidive de crize cardiace şi accidente vasculare cerebrale (AVC).
La finalul studiului, 10% dintre participanţi au suferit un accident cardiovascular major (criză cardiacă, accident vascular cerebral sau deces).
Fiecare creştere a scorului privitor la regimul alimentar este asociată cu o reducere cu 7% a riscului cardiac, de accident vascular cerebral sau deces în cazul pacienţilor care au în antecedent o boală cardiacă , estimează Ralph A.H. Stewart, profesor de cardiologie la Universitatea Auckland, citat de site-ul topsante.