Dacă, până la teribila noapte, unii răniți erau persoane vesele, histrionice în grupul lor, după această dramă, pot deveni persoane filosofice, restrase, nu în sens patologic. Unii dintre răniți de la colectiv s-ar putea să nu se mai regăsească în fostele grupuri pe care le frecventau. Rănile fizice sunt vindecabile, dar cele psihice pot lăsa urme pe viață, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
După vreo zece ani
Atunci, o parte din viața lor s-a închis. Acum se dechide alta, nouă, printr-un proces lent, uneori dur. Cred că abia după vreo zece ani, vom înțelege prin ce au trecut acești oameni, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
Am vrut să aflu de la medicul Gabriel Diaconu, implicat profesional, ca psihiatru, dar și emoțional, prin pierderea unor apropiați în cumplita noapte, cum trece timpul pentru supraviețuitorii de la colectiv.
Am înțeles că, acum, unii evoluează bine. Dar acest bine este relativ, deoarece mâine poate fi rău. În primele două luni, totul era la suprafață: răniții erau ai societății, toți vorbeam despre ei, cu pasiune, cu căldură. Drama lor era și a noastră. Era o fervoare generală, spune medicul Diaconu.
Dar timpul trece și, ușor, ușor, răniții revin la viața privată, la masca obișnuită. Și apar întrebările despre drama prin care au trecut, calitatea actului medical, raportul recent al corpului de control executivului... Fiecare supraviețuitor este un caz.
Revoltă
Mediul psihiatru Diaconu lucrează direct cu câțiva dintre ei. Și descoperă la ei multiple schimbări.
Da revoltă descoperiţi, l-am întrebat pe psihiatrul Diaconu. Aflu că revolta este un cuvânt neîncăpător pentru ceea ce simt. Nu faţă de oameni, sistem, ci faţă de situaţia absurdă de a trăi într-o ţară în care nu scânteia sau flamă, ci factorii de dinaintea acestor elemente au provocat această dramă. Revoltă pentru că, într-un club, o scânteie a putut provoca un incendiu, revoltă că statul nu e capabil să oferă siguranţă unor oameni care iubesc și trăiesc muzica, revoltă că nu ne simţim ocrotiți în ţara în care trăim. Revoltă pentru neglijență. O neglijență absurdă, care ține de naivitatea oamenilor care vor să se distreze, ascultând un gen de muzică, fără a-și face griji sau a se gândi la incendii. Și o neglijență criminală, față de care este prematur să prostesteze.
Teamă
Acestor oameni, trecuți, la propriu, prin foc și spaimă, le este teamă că și de această dată totul se va sfârși ca la tragedia de la Maternitatea Giulești. Adică, găsind un Acarul Păun, pentru a se acoperi adevărul. Le este teamă că justiția punitivă va da curs tentației de a da pedepse, dar nu va face dreptate.
Doctorul Gabriel Diaconu este de părere că toată societatea ar trebui să contribuie la un asemenea dosar penal pentru a avea un precedent. Și când spune aceasta, se referă la siguranța când mergem în locuri publice: la teatru, la operă, cluburi, librării...
