În cadrul secției de Cardiologie Intervențională a Spitalului MedLife Polisano Sibiu s-a realizat zilele trecute o intervenție chirurgicală trascateter complexă, în premieră pentru zona Transilvaniei. Mai exact, este vorba de implantarea unei valve Sapien3 într-o proteză biologică mitrală degenerată, cu stenoză severă.
Intervenția realizată la Sibiu a salvat viața unei paciente care prezenta în istoricul medical o operație clasică - triplu by-pass aorto-coronarian și înlocuire de valvă mitrală cu o bio-proteză – realizată în urmă cu 7 ani. Deși se afla sub tratament medical maximal, starea de sănătate a femeii era una delicată, cu simptome specifice de insuficiență cardiacă congestivă severă: dureri în piept, dificultăți de respirație, slăbiciune severă, bătăi neregulate ale inimii. În aceste condiții, echipa medicală a considerat foarte ridicat riscul de a repeta o intervenție chirurgicală clasică pentru înlocuirea protezei mitrale disfuncționale.
“În urma evaluării cazului în cadrul Heart Team MedLife Polisano, s-a luat decizia efectuării unei intervenții minim invazive și nechirurgicale, de înlocuire a valvei mitrale transcateter. Sapien3 este singura valvă aprobată pentru procedurile de valvă în valvă (“valve-in-valve transcatheter mitral valve replacement”) atât în poziție aortică, cât și în cea mitrală, cum a fost în cazul de față, permițând pacienților cu proteze biologice degenerate, care prezintă risc chirurgical ridicat, să evite o procedură suplimentară pe cord deschis. Deși s-a dovedit că este o intervenție structurală sigură și eficientă, această metodă emergentă presupune o complexitate tehnică ridicată, motiv pentru care încă se realizează în puține centre din Europa”, a declarat Dr. Nicolae Florescu, coordonatorul Centrului de Cardiologie Intervențională MedLife Polisano.
Producera chirurgicală s-a realizat sub anestezie generală și a presupus abordarea valvei mitrale prin puncția septului atrial (abord trans-septal pe cale venoasă femurală), ghidată fluoroscopic (folosind raze X) și prin ecografie cardiacă transesofagiană. Implantarea noi valve în poziție mitrală s-a realizat cu succes și fără complicații, pacienta fiind detubată imediat după finalizarea intervenției, în sala de angiografie. Evoluția ulterioară, a fost, de asemenea, foarte bună, cu remisia completă a simptomelor și a semnelor de insuficiență cardiacă. Pacienta a fost mobilizată la 12 ore post-operator și externată la 48 de ore după intervenție.
Echipa medicală care a realizat această intervenție în premieră pentru zona Transilvaniei a fost formată din Dr. Nicolae Florescu – medic primar cardiologie intervențională și coordonatorul secției de cardiologie, Dr. Răzvan Șerban – medic primar cardiologie intervențională, Dr. Oana Munțiu – medic specialist ATI, Dr. Mircea Vlădoianu – medic primar cardiologie și ecografie transesofagiană, împreună cu echipa de chirurgie cardiovasculară, condusă de Dr. Cosmin Olariu, și asistenții de sală Vasile Dumitru, Igescu Gabriel și Varga Cezara.