O echipă de medici cardiologi de la Spitalul Universitar de Urgență a realizat recent o închidere percutană de defect septal atrial, procedură care se face prima dată în Spitalul Municipal Bucureşti, anunţă unitatea spitalicească într-un comunicat postat în pagina de Facebook.
În plus, SUUB este singurul spital de stat din Capitală unde această procedură se face pe baza unui program al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Defectul septal atrial (DSA) este o malformație cardiacă congenitală în care există o comunicare anormală între cele două atrii (camerele superioare ale inimii).
"Defectul septal atrial se închide fie prin intervenție chirurgicală, fie, în anumite cazuri care se pretează, cu ajutorul unui device care este ca o umbrelă”, spune prof Dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiolog, coordonatorul echipei de medici de la SUUB.
Pe durata a opt ore, medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București au realizat 4 astfel de intervenții, cei patru pacienții având între 30 și 57 de ani.
Intervenţia s-a efectuat sub anestezie generală.
Apoi, medicul a realizat o incizie de mici dimensiuni la nivel inghinal.
Prin acea incizie milimetrică, medicul a introdus un tub subțire și prin el, un cateter. De-a lungul cateterului medicul a introdus dispozitivul de tip umbrelă pe care l-a plasat la nivelul DSA, iar dispozitivul a "acoperit" defectul.
Fiind o procedură miniminvazivă, recuperarea pacienților este rapidă.
Echipa de medici care a realizat cele 4 proceduri a fost formată din: prof dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiolog, dr Cristian Udroiu, medic primar cardiolog, dr. Vlad Vintilă, medic primar cardiolog, dr. Claudiu Stoicescu, medic primar cardiolog, dr. Sorina Mihăilă, medic specialist cardiolog.
În realizarea acestor proceduri medicii de la SUUB au fost asistați de dr. Neven Cace, medic cardilog pediatru la Spitalul Clinic Central din Rijeka, Croația.