Premieră la Spitalul Colentina: Prelevare de organe de la donator în moarte cerebrală

28 Feb 2016 | scris de Magda Marincovici
Premieră la Spitalul Colentina: Prelevare de organe de la donator în moarte cerebrală


“De la donatorul, în vârstă de 58 de ani, s-au prelevat, de către echipe specializate de la Institutul Clinic Fundeni, ficatul și rinichii”, a declarat dr. Lelia Iliescu, șeful sectiei ATI I din cadrul Spitalul Clinic Colentina. Organele au ajuns la pacienți aflați pe lista de așteptare la centrele specializate de la Institutul Clinic Fundeni

Medicii de la sectia ATI I au fost cei care au identificat donatorul în moarte cerebrală și au menținut organele în stare optimă până în momentul prelevării. Consimțământul familiei pentru donare a fost obținut de echipa condusă de dr.Andreea Antonie.

“Spitalul Colentina a reușit să înregistreze această premiera medicală datorită eforturilor importante depuse în ultimii opt ani. În acești ani, am atras în spital mulți medici tineri, precum și medici cu experiență din alte unităti, am instruit personalul pentru această operațiune complexă, am creat o terapie intensivă capabilă să susțină acest tip de pacienți, precum și structurile speciale din neurologie care să inițieze acest demers. Operațiunea de prelevare s-a derulat într-o structură nou creată, blocul operator destinat neurochirurgiei, unde sunt asigurate condițiile pentru prelevare. Am reușit să avem o colaborare interdisciplinară perfectă între secția de ATI I, condusă de dr. Lelia Iliescu, și cea de neurologie, condusă de prof. dr. Bogdan Popescu, cu atât mai mult cu cât toată operațiunea s-a desfășurat într-o noapte de sâmbătă spre duminică, atunci când spitalele sunt cel mai vulnerabile. Colectivul interdisciplinar din Spitalul Colentina a colaborat perfect cu echipa de prelevare de la Institutul Fundeni și cu echipa condusă de Andreea Antonie", precizează dr. Bogdan Andreescu, managerul Spitalului Clinic Colentina

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră