Vaccinurile aflate pe piaţă sunt sigure, sunt folosite contra unor boli cu potenţial letal, reacţiile post-vaccinare sunt minime, iar reacţiile severe sunt extrem de rare, „asumate de autoritatea de sănătate publică”, spune profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel, la dezbaterea „Vaccinarea obligatorie – pro şi contra”, organizată la Senat. “A nu-i vaccina și a-i lăsa pe copiii să se îmbolnăvească de boli cu potențial letal este o greșeală majoră din partea societății. Amintesc aici ce s-a întâmplat în anii '50 cu poliomielita și faptul că, în momentul de față, nu mai vedem persoane care să fie cu dizabilități motorii majore se datorează unei campanii de vaccinare susținute. E păcat ca România să piardă acest beneficiu al vaccinării", a spus prof. dr. Streinu-Cercel.
Despre cei care se opun vaccinării, profesorul doctor Streinu-Cercel spune că „toți cei care sunt acum împotriva vaccinării au fost vaccinați. Și ca atare bag de seamă că nu li s-a întâmplat nimic sau poate li s-a întâmplat și nu știm".
Cuocazia acestei dezbateri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că proiectul de lege privind vaccinarea va fi înaintat într-o săptămână-două Parlamentului.