OMS l-a acuzat joi pe Elon Musk, fără să-l numească, că a răspândit „știri false” după un tweet al multimiliardarului care cere țărilor „să nu-și cedeze suveranitatea” în fața proiectului de acord internațional care vizează combaterea pandemiilor, scrie Le Figaro
Controversa a început astazi când Elon Musk a postat pe Twitter: „ Țările nu trebuie să-și cedeze suveranitatea catre OMS ”, cu referire la discuțiile în curs în cadrul agenției ONU pentru a stabili un acord care să ajute țările să prevină și să lupte mai bine împotriva pandemiilor.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a răspuns mai întâi pe Twitter: „Țările nu își cedează suveranitatea către OMS”.
„Acordul de pandemie nu va schimba asta. Acordul va ajuta țările să se protejeze mai bine împotriva pandemiilor. Ne va ajuta să protejăm mai bine oamenii, indiferent dacă trăiesc în țări bogate sau sărace”, a spus el.
"Fake news"
La scurt timp după aceea doctorul Tedros a revenit asupra subiectului la începutul conferinței sale de presă săptămânală privind problemele de sănătate la nivel mondial, subliniind „dezinformarea” despre acest acord, dezinformare care circulă pe rețelele sociale.
„Afirmația că acordul va ceda puterea către OMS este pur și simplu falsă. Sunt „fake news", a continuat el. El a dat asigurări că „țările vor decide ce spune acordul și doar ele”, și ele „vor implementa acordul în conformitate cu propriile legi ”.
Și, a adăugat el, „dacă vreun politician, om de afaceri sau oricine altcineva este confuz cu privire la ce este și ce nu este acordul pandemic, am fi mai mult decât „fericiți să discutăm și să explicăm” .
„Învățăm din această pandemie”
La începutul lunii martie, Dr. Tedros a declarat reporterilor că statele membre ale OMS vor începe în curând negocierile privind proiectul de acord, inclusiv abordarea problemelor de schimb de informații și acces inegal la vaccinuri observate între țările bogate și țările în curs de dezvoltare în fața Covid. Acordul ar consolida, de asemenea, capacitățile naționale, regionale și globale de pregătire, detectare, alertare și răspuns la pandemii.
El a spus că speră că negocierile vor putea fi încheiate până în mai 2024 și a cerut țărilor „să învețe lecțiile acestei pandemii” pentru a nu-și repeta greșelile. Acest proiect de acord a luat naștere în urma eșecului comunității internaționale de a face față pandemiei de Covid-19, Statele, dar și OMS, fiind acuzate că au acționat prea târziu și într-un mod care a dat dovadă de puțină solidaritate.
Countries should not cede authority to WHO
— Elon Musk (@elonmusk) March 23, 2023
LIVE: Media briefing on global health issues with @DrTedros https://t.co/HaF4YRs6BY
— World Health Organization (WHO) (@WHO) March 23, 2023