După izbucnirea epidemiei în Leeds, un responsabil medical a avertizat că tulpina rezistentă ar putea deveni netratabilă. Cazuri anterioare de "super gonoree" au fost raportate în Oldham, Macclesfield şi Scunthorpe, unii pacienţi declarând că au avut parteneri sexuali din alte zone ale Angliei.
Sally Davies, directorul Serviciului medical civil din Marea Britanie, a expediat tuturor medicilor de familie şi farmaciştilor din Marea Britanie o scrisoare prin care i-a rugat să se asigure că vor prescrie medicamentele corecte împotriva acestei boli. Şi aceasta după ce unii dintre pacienţi nu au primit ambele tipuri de antibiotice de care aveau nevoie pentru tratarea infecţiei.
În luna septembrie, Departamentul de Sănătate Publică a anunţat că anul trecut au fost depistate cel puţin 16 cazuri, dintre care 12 în Leeds. Gonoreea se tratează de obicei cu două tipuri de antibiotice, dar noua tulpină este rezistentă la unul dintre ele.
Un responsabil medical a declarat că există riscul ca gonoreea să devină netratabilă din cauza creşterii rezistenţei la antibiotice. Anul trecut, în Anglia, au fost raportate 35.000 de cazuri de gonoree, fiind este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală în Regatul Unit, după cea provocată de chlamydia. În majoritatea cazurilor, pacienţii au sub 25 de ani.