Potrivit rezultatelor îngrijorătoare ale unei cercetări, s-a găsit o legătură între infecțiile severe cu Covid-19 și un diagnostic de cancer în lunile următoare. Cea mai puternică asociere a fost găsită la femeile sub 60 de ani, scrie Marie-Claire.
La începutul lunii mai 2023, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat încetarea stării de urgență sanitară privind Covid-19. Dacă pandemia este aproape încheiată, lista sechelelor bolii se lungeste. Oamenii de știință franco-elvețieni au făcut recent o descoperire și mai îngrijorătoare.
Potrivit cercetării Epi-Phare, ale cărei rezultate au fost publicate pe 30 mai 2023 în jurnalul Scientific Reports, infecția severă cu SARS-CoV-2 ar putea reprezenta un marker de cancer nediagnosticat. Un risc semnificativ mai mare a fost constatat pentru cancerele de rinichi, colon, plămâni sau hematologice, în special la femeile sub 60 de ani.
Considerând că este „prematur” să-i încurajeze pe acești pacienți să se supună unui screening sistematic al cancerului, Pr Mahmoud Zureik, director Epi-Phare și participant la studiu, invită să monitorizeze mai mulți „pacienți care ies din reanimare după un Covid sever”, fiind „expusi la sechele, în special pulmonare”.
Un risc cu 31% mai mare de cancer, mai ales la femei
Acest studiu este primul de acest gen care a studiat riscurile de cancer post-Covid. Pentru a începe, oamenii de știință au analizat date de la 41.302 de persoane internate în secția de terapie intensivă din cauza virusului în perioada februarie 2020 – august 2021 și 713.670 de persoane de control neinterizate pentru Covid. Luând în considerare sexul, vârsta și departamentul de rezidență, aceste date provin din Sistemul Național de Date de Sănătate (SNDS).
În total, 2,2% dintre pacienții grav afectați de virus au fost diagnosticați cu cancer în 168 de zile, comparativ cu 1,5% în 200 de zile, pentru restul cohortei. Un risc cu 31% mai mare, cu atât mai vizibil în primele trei luni și la femeile sub 60 de ani , precizează cercetătorii.
În ceea ce privește tipul de cancer, riscul a fost semnificativ mai mare pentru cancerele renale, hematologice, de colon și pulmonare. Pentru oamenii de știință, dacă „ar putea fi mai dificil de înțeles legătura dintre cancerul de rinichi sau de colon și o susceptibilitate mai mare la infecția cu Sars-Cov-2”, studiile anterioare ar fi „confirmat deja disfuncția imunitară asociată cu cancerul de rinichi și de colon”, precum și faptul că orice tip de cancer poate promova disfuncția imunitară”.
Nicio legătură directă între Covid-19 și cancer
Deosebit de îngrijorător, aceste rezultate trebuie luate în considerare cu măsură. Sugerând că starea de imunosupresie indusă de infecția severă cu virusul ar putea „ascunde un cancer subiacent nedetectat încă”, nu a fost însă stabilit niciun „efect cauzal” între cele două boli.
Potrivit profesorului Zureik, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a „specifica mai bine locațiile cancerului în cauză și pentru a lega trio-ul de imunosupresie, Covid și bolile legate de imunosupresie”. Se pune, de asemenea, problema unui screening mai bine direcționat pentru această populație expusă riscului .