Casa Naţională de Asigurări de Sănătate analizează posibilitatea utilizării cardului de sănătate pentru validarea serviciului medical şi în cazul urgenţelor, la externarea pacientului, cu excepţia asiguraţilor care sosesc în stare foarte gravă sau în comă, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate analizează cu specialiştii posibilitatea utilizării cardului de sănătate şi pentru asiguraţii care ajung la spital ca urgenţă medicală. Atenţie, nu vorbim de asiguratul cu politraumatism, de cel în comă sau în stare foarte gravă, adică la urgenţa majoră de cod roşu. Vorbim de acele urgenţe mai mici, cum ar fi o durere de spate, de stomac sau de bilă", a explicat Ciurchea.
În cazul acestui tip de asiguraţi internaţi în urgenţă, cardul va fi utilizat la externare.
"După ce pacientul fost tratat şi urmează să fie externat, la plecarea din spital, va fi utilizat cardul, astfel încât, dacă omului i-a fost rău şi nu s-a mai gândit la cardul de sănătate, lunâdu-şi cu el doar buletinul, pentru că fără un act de identitate nu poate fi internat, la externare, cineva să-i poată aduce cardul la spital şi să fie validat serviciul. Este o analiză pe care o facem acum pentru anul 2016", a mai spus președintele CNAS.