Prototipul unui robot programat pentru a perfora cutia craniană a fost prezentat de o echipă a Universității Utah (SUA). Robotul poate provoca fiori reci. Totuși, el a fost conceput de neurochirurgi. Deschiderea craniului (craniotomie) este o etapă din intervenția chirurgicală extrem de laborioasă care presupune mult timp. Din cauza densității mari, a riscului de secționare a vaselor și arterelor și a grosimii craniului, intervenția chirurgicală este una de excepție care presupune multă precizie. Dar, de regulă, neurochirurgul are la dispoziție doar un instrument manual pentru a opera.
Este ca în arheologie. Trebuie să acționezi foarte precis asupra osului astfel încât să ocolești structurile sensibile, explică William Couldwell, neurochirurg la Universitatea Utah, co-autor al acestui robot, menționat de site-ul Sciences et Avenir.
În loc de 2-3 ore, necesare în mod obișnuit în operațiile pe creier, cu robotul-foreză timpul se reduce la două minue și treizeci de secunde. Este performanța obținută de autorii acestui robot, de la departamentul de neurochirurgie al Universității Utah, într-un studiu publicat în Journal of Neurosurgery.
Avantaje
Autorii acestui robot special au efectuat mai multe teste pe manechine, dar și pe cranii ale unor persoane decedate. Reducerea apreciabilă a timpului necesar deschiderii craniului înseamnă mai multe avantaje: scurtarea anesteziei, risc mai mic de infecții pentru pacient, mai puțină oboseală și stres pentru medic, reducerea costului general al operației.
Această foreză automatizată este ghidată printr-un program informatic, pe baza datelor oferite de imagistică, proprii pacientului respectiv. Scanările permit reconstruirea unei imagini 3D a cutiei craniene. Se ține seama de toți parametrii: localizarea vaselor de sânge, densitatea și grosimea osului etc.
Chirurgul comandă robotul pe traseul pe care trebuie să-l urmeze, aproape la milimetru. Tehnica îi permite chirurgul să aleagă traseul optim pentru a ajunge din punctul A în punctul B, ca în Google Maps, precizează Alagar K. Balaji, un alt autor al studiului.
Acest instrument a fost testat în special pe o formă particulară, complexă a deschiderii craniene, calea translabirintică. Accesul se efectuează prin osul temporal, care este un os dur, cu unghiuri dificile, precizează Alagar Balaji.
Dispozitiviul medical ar putea fi pus pe piață în următorii doi ani, la un preț de aproximativ 100.000 de dolari.