Mii de persoane se estimează că ar fi fost infectate cu un virus porcin, care provoacă probleme hepatice și neurologice, în urma consumului unui tip de cârnați distribuiți sub brand-ul propriu de un lanț important de supermarket-uri din Marea Britanie, informează huffington.uk, citând Public Health England, o organizație guvernamentală cu responsabilitate în domeniul sănătății.
Public Health England a comandat în 2014 un studiu privind modul în care se transmite virusul hepatic E, rezultatele acestuia fiind gata doi ani mai târziu, dar nu au fost făcute publice până acum din cauza sensibilității subiectului, menționează sursa citată.
Studiul a cercetat comportamentul de consum al persoanelor care au fost infectate cu virusul hepatic E și au regăsit în lista de alimente a marii majorități cârnații de porc distribuiți de un lanț de supermarket-uri, identificându-se chiar o tulpină a virusului specifică produsului respectiv.
"Este vorba de cârnații de porc, care trebuie pregătiți înainte de a fi consumați și șuncă de porc, feliată", au declarat responsabili din Public Health England, refuzând să numească lanțul de supermarket-uri care a distribuit produsele infectate. În schimb s-a precizat că pericolul infectării nu a fost cunoscut de comerciant și că problema majoră care trebuie rezolvată sunt analizele cărnii procesate, atât la vânzător, cât și la fermieri.
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatic E prezintă puține simptome, altele, sensibile, cum ar fi gravidele, persoanele în vârstă sau cele cu sistemul imunitar slăbit dezvolta boli grave ale ficatului.