"În acest moment, Ministerul Sănătăţii nu dispune de niciun proiect care să vizeze rezolvarea acestei situaţii, cu menţiunea că un astfel de document ar putea fi elaborat şi înaintat zilele următoare, potrivit reprezentanţilor ministerului de resort”, afirmă Federaţia Hipocrat.Reprezentanții medicilor au subliniat că sunt în situația de a profesa până la epuizare, ceea ce poate afecta oricând calitatea actului medical.
"În cazul în care nu va fi reglementată de urgenţă, situaţia actuală va duce inevitabil la perturbarea activităţii medicale în unităţi sanitare publice şi chiar la o implementare neunitară. În acest moment, atât şefii de secţie, cât şi angajatorii nu ştiu cum să întocmească graficul de lucru pentru gărzi”, precizează Federaţia Hipocrat.
Suntem oameni, nimeni nu poate lucra așa, până la epuizare, spunea un medic.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a subliniat că aspectele legate de gărzile medicilor trebuie rezolvate rapid.
"Nu pot să vă spun măsurile concrete în acest moment, pentru că ele trebuie puse într-o formă finală şi agreată cu partenerii sociali şi, bineînţeles, cu guvernul în ansamblul său. (...) Avem un termen-ţintă, care este în acest moment vehiculat în spaţiul public, cel de 1 august, pentru care lucrăm la unele modificări legale şi la clarificări legate de contractele suplimentare, pe de o parte, şi pe de altă parte, restul de modificări se vor opera în cel mai scurt timp, cu respectarea paşilor legali”, a mai spus Laurențiu Colintineanu.
El a precizat că se încearcă găsirea soluţiilor pentru a se evita blocajele în sistemul sanitar, dacă medicii vor refuza, din 1 august, să mai facă gărzi.
"Nimeni nu îşi doreşte să se ajungă în această situaţie, nimeni nu-şi doreşte să se ajungă la un moment de blocaj şi tocmai de aia se depun eforturi să se rezolve”, a adăugat Colintineanu.
Media numărului maxim de ore lucrate continuu de medici, fără pauză, (incluzând timpul normal de lucru şi orele de gardă) este de 33 ore (78 la sută dintre medici muncind continuu mai mult de 24 de ore; 30 la sută dintre respondenţi au muncit continuu mai mult de 33 de ore), arată rezultatele studiului comandat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară”, publicat la începutul lunii iulie.