Mai multe agenţii ale medicamentului din ţări UE avertizează asupra pericolelor la care ne expunem atunci când folosim medicamente sau suplimente alimentare de slăbit contrafăcute. Apelul este actual în orice moment al anului, dar mai ales acum, când este foarte mare tentaţia – mai ales printre tinere, de a slăbi rapid pentru a arăta cât mai bine în costumul de baie. Să recunoaştem că acestă tentaţie, hai să spunem una de sezon estival, este universal valabilă, de unde şi avertismentele lansate periodic de agenţiile de specialitate din ţările UE. La noi, încă de la începutului acestui an, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) lansa un nou apel către pacienţi, publicul larg ca „să nu se achiziţioneze medicamente de pe Internet, deoarece există un risc major de a cumpăra un produs falsificat, despre care nu ştiu ce este şi de unde provine, sau dacă prezintă siguranţa pentru administrare. Doza ar putea fi prea mare sau prea mică, sau produsul ar putea fi contaminat”.
În Franţa, recent, Agenţia naţională a medicamentului (ANSM) sublinia, într-un recent articol publicat în Le Point, riscurile grave asupra sănătăţii prin folosirea de medicamente, plante, preparate, dispozitive, toate aflate în afara circuitului legal, destinate persoanelor supraponderale sau obeze.
Povestea lui Alli
Celebră este povestea medicamentului de slăbit Alli contrafăcut, ce a pornit din SUA. Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a lucrat, împreună cu producătorul medicamentului original, şi a stabilit că Alli, pentru procurarea căruia nu este necesară reţeta medicului (OTC), conţinea sibutramină, în loc de orlistat, substanţa activă. Apelul FDA şi a Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA) avea în prin plan informarea asupra riscului procurării, în continuare, a medicamentului contrafăcut prin intermediul internetului.
Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a indicat suspendarea autorizaţiilor pentru medicamentele ce conţin sibutramină, din cauza dovezilor care sugerau un risc crescut de atacuri de cord şi infarct.
Indicaţie valabilă inclusiv în România. Astfel, ANMD, care are misiunea de autoriza punerea pe piaţă noastră a medicamentelor, a atras atenţia că, potrivit deciziei CE, medicamentul Reductil care conţine sibutramină nu mai poate fi prescris şi eliberat pacienţilor în nici o ţară a Uniunii Europene, evident nici în ţara noastră. Din aceeaşi categorie de medicamente suspendate şi asupra cărora ANDM a formulat informări este „metabolite adelgazante”, un vaccin contrafăcut destinat slăbitului.
Sibutramină mascată
Farmacista Anca Crupariu, purtător de cuvânt al ANMDM, a precizat special pentru site-ul nostru, că, deşi au fost lansate avertismente şi s-au luată măsuri, există, „în continuare, pericolul ca unele aşa-zise suplimente alimentare să conţină mascat sibutramină, substanţă suspendată Uniunea Europeană din ianuarie 2015”. Şi când spune „aşa-zise suplimente” , farmacista Anca Crupariu se referă la produse din plante “Fruta Plant” , “Herbal Diet Natural” pentru scăderea în greutate, care conţin printre altele sibutramină, „Pure Caffeine 200, care are în compoziţie dinitrofenol, o substanţă extrem de toxică.
De la tahicardie la deces
Nu întâmplător specialiştii insistă asupra acestor medicamente. Se ştie că sibutramină poate reduce pofta de mâncare, dar, în paralel, provoacă tulburări severe de tip metabolic şi cardiac, cum ar fi tahicardie, predispune la despresie, atac de panică, insomnie, chiar tendinţe de suicid.
Profesorul doctor Constantin Dumitrache, ne readuce aminte că medicamentele de slăbit nu reprezintă o soluţie pentru oricine vrea să slăbească. Ele pot fi o soluţie doar pentru pacienţii în situaţii de criză, cu obezitate morbidă, care au indicaţie de operaţie şi trebuie să slăbească înainte de intervenţia chirurgicală. În repetate rânduri, profesorul Dumitrache a explicat că persoanele care îşi pun speranţa că vor reveni la o greutate normală cu ajutorul acestor produse de slăbit contrafăcute se expun cu bună ştiinţă la tulburări neuropsihiatrice, hepatice sau cardiace, chiar la deces.