Langya, noul virus de origine animală descoperit în China a infectat câteva zeci de oameni

12 Aug 2022
Langya, noul virus de origine animală descoperit în China a infectat câteva zeci de oameni

Un nou virus a fost descoperit în China unde au fost identificate câteva zeci de cazuri conform unui raport al New England Journal of Medicine. Numit „Langya”, nu a provocat încă niciun caz grav sau fatal, potrivit unuia dintre autorii raportului, scrie BFMTV.

Câteva zeci de persoane din China au contractat un nou virus, numit Langya, de origine animală, potrivit oamenilor de știință care exclud în acest stadiu riscul transmiterii de la om la om.

Virusul Langya henipavirus (LayV) provoacă la om simptome precum febră, oboseală, tuse, greață și dureri de cap.

Mai precis, treizeci și cinci de persoane au fost infectate în China, potrivit unui raport publicat la începutul lunii august de New England Journal of Medicine (NEJM), o revistă medicală din Statele Unite. Infecțiile au fost observate în provinciile chineze Shandong (est) și Henan (centru).

Oamenii de știință speculează că Sorex araneus, un mic mamifer cu botul ascuțit asemanator unui șoarece, ar putea fi animalul care a permis transmiterea acestuia la oameni.

Până acum, nu au fost identificate cazuri grave sau fatale de Langya, a declarat virolog Linfa Wang de la Duke-NUS School of Medicine din Singapore, unul dintre autorii raportului, pentru Global Times.

Pacienții, majoritatea agricultori, nu au avut nici „contact strâns”, nici „expunere comună” la un agent patogen, subliniază studiul, care presupune o infecție „sporadică” la om.

Unii au dezvoltat anomalii ale celulelor sanguine. Alții au prezentat tulburări ale funcției hepatice și renale, se arată în raport.

Langya a fost detectat pentru prima dată în 2018, dar de această dată virusul a putut fi identificat oficial. Oamenii de știință consideră că este prematur în acest stadiu să comenteze o posibilă transmitere de la om la om a LayV, având în vedere numărul redus de cazuri.

Potrivit cercetătorilor din China, Singapore și Australia care au contribuit la scrierea raportului, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege mai bine bolile asociate cu virusul.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră