La Institutul “Marius Nasta” din Bucureşti funcţionează un Centru integrat de diagnostic preococe şi management al cancerului bronho-pulmonar – INTEGRIS. El este destinat oricărui pacient suspect de această boală, permiţând reducerea de la aproape 6 luni la maximum 3 săptămâni confirmarea diagnosticului. "Aici, timpul de diagnosticare și evaluare corectă se scurtează la două — trei săptămâni. Astfel, se oferă pacientului șansa la cel mai bun tratament pentru cancerul pulmonar: operația. Orice întârziere poate permite bolii să avanseze, iar pacientul riscă să piardă momentul operator. Tratamentul citostatic nu oferă șanse de vindecare în absența operației", subliniază medicul Irina Strâmbu, coordonatorul activității de cercetare din Institutul "Marius Nasta", director al acestui proiect. În acest centru pot fi realizate toate evaluările pneumologică, bronhoscopică, imagistică, histologică, chirurgicală, funcțională, oncologică — necesare pentru depistarea acestei boli.
"În România apar de obicei întârzieri în stabilirea diagnosticului de cancer pulmonar din cauza accesibilității limitate la investigațiile necesare (bronhoscopie, tomografie computerizată), datorită trimiterii pacienților de la un centru la altul pentru completarea investigațiilor și absenței unei evaluări multidisciplinare a fiecărui caz (pneumologică, chirurgicală și oncologică). Este necesară și imperativă abordarea integrată, într-un centru coerent, a pacienților suspecți de cancer pentru scurtarea timpului până la diagnostic și indicația terapeutică corectă, ceea ce reușim să facem acum în cadrul institutului", spune dr Irina Strâmbu .Anul trecut, în Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" București au fost internați 6.038 de pacienți cu cancer, dintre care 2.317 în secția de chirurgie toracică, 3.382 în secțiile de pneumologie și 339 în secția de oncologie înființată în cadrul institutului în același an.
În UE, România se situa, în 2014, pe locul 10 din punct de vedere al incidenței și ratei mortalității prin cancer bronho-pulmonar, cu 75% dintre cazuri în stadii avansate momentul depistării şi rata de supraviețuire la 5 ani de la diagnostic fiind sub 5%.