Edulcoranţii de sinteză măresc riscul de diabet de tip 2 (DT2), chiar dacă sunt folosiţi în cantităţi mici. Este concluzia unui studiu francez prezentat la congresul Societăţii francofone a diabetului (Lille, 28-31 martie a.c.). Explicaţia constă în stimularea receptorilor pentru zahăr şi un dezechilibru la nivelul microbiotului provocat de edulcoranţi.
Studiul a fost realizat la Institutul Gustave Roussy (Villejuif) şi a început în 1993.
Între 1993 şi 2011, aproximativ 61.440 de femei au participat la studiul de cohortă E3N. Ele au declarat că beau 1-2 cutii de băuturi light pe săptămână, deci cantităţi moderate. Dar chiar şi la aceste cantităţi mici, cercetătorii au descoperit creşteri ale riscului de apariţie a diabetului zaharat de tip 2, comparativ cu femeile care nu consumă acest tip de băuturi.
Studiul s-a interesat în special de edulcoranţii prezenţi în alimente, sub formă de înlocuitori sau pudră, inclusiv în produsele lactate uşor îndulcite.
2-3 înlocuitori pe zi
Rezultatele, publicate în Annales de Nutrition et Metabolism, sunt surprinzătoare în privinţa frecvenţei şi duratei consumului de îndulcitori de sinteză. Astfel, cu cât femeile consumă mai mulţi edulcoranţi sub formă de înlocuitori sau pudră, cu atât ele sunt mai expuse riscului de diabet zaharat de tip 2. Şi cu cât perioada de folosire a acestor substanţe este mai mare, cu atât femeile respective sunt mai expuse acestui risc, comparativ cu femeile care nu au avut niciodată obiceiul de a consuma aceste băuturi.
Riscul de diabet se dublează la femeile care folosesc edulcoranţi de aproximativ zece ani.
Deşi cercetătorii se feresc să stabilească o doză-prag, totuşi ei spun că ar fi suficienţi 2-3 îndulcitori pe zi pentru a mări riscul de diabet. Aceste rezultate sunt independente de alţi factori implicaţi în apariţia diabetului zahara 2, în special greutatea corpului, indicele de masă corporală...