Aproximativ 80.000 de persoane au fost vaccinate în primele două săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății împotriva gripei de sezon.
"Avem deja 300.000 de doze distribuite la nivelul direcțiilor de sănătate publică pentru derularea campaniei, urmând ca de săptămâna viitoare să fie distribuite și celelalte 200.000 de doze. Anul trecut, Ministerul Sănătății a încheiat un acord cadru pe timp de 2 ani pentru 3 milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcție de receptivitatea populației și a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantitățile de vaccin și peste cele 500.000 de doze'', a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Campania de vaccinare a MS se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu pături.
''Sunt vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform strategiei MS și recomandărilor OMS și ECDC'', se precizează într-un comunicat al MS.