Prima femeie, în vârstă de 22 de ani, a pierdut vederea la ochiul drept câteva luni. A doua, de circa 40 de ani, se trezea dimineața cu tulburări de vedere timp de un sfert de oră, se arată pe site-ul New York Mag. Cele două femei au fost examinate de un medic, dar păreau sănătoase. Dar la o clinică oftalmologică, medicii au înțeles repede cauza problemei: cele două femei se uitau la ecranul telefonului până se culcau sau imediat după trezire.
În ambele cazuri, tulburările de vedere au intervenit la ochiul opus celui de pe partea pe care dormeau. De exemplu, tânăra care avea probleme la ochiul drept dormea mereu pe partea stângă. Ochiul stâng, blocat de pernă, se adapta la întuneric, în timp ce ochiul drept era îndreptat spre ecranul luminos. Dezechilibrul poate provoca un episod de orbire atunci când ochiul fixat pe ecran ajunge și el în întuneric.
Necazurile pot fi evitate reducând luminozitatea ecranului, atunci când conturile pe Facebook sau Instagram trebuie consultate neapărat înainte de culcare.
Specialiștilor sunt de părere că lectura unei cărți bune pe suport clasic, de hârtie, este o soluţie pentru a ne proteja sănătatea ochilor.