Gheorghea Penea, Stefan Birtalan, Eliza Coman… Toti au in comun o noua viata datorita unui transplant de organe. Pentru Gheorghe Penea ziua de 15 aprilie 2000 si profesorul Irinel Popescu sunt principalele date pe care le-ar inscrie intr-un nou certificat de nastere. « Este cel mai mare dar de la Dumnezeu pe care l-am primit atunci ». Avea 47 de ani si parea ca a incheiat « socotelile cu viata ». Dar din moarte s-a nascut viata. Familia a fost de acord ca fiului lor, un tanar in moarte cerebrala, sa i se preleveze ficatul. Gheorghe Penea nu prea intelegea ce se petrece cu el, cum va fi viata lui cu un nou ficat . "Imi doream foarte mult sa-i cunosc familia, sa le spun cat de mult le multumesc pentru ceea ce au facut pentru mine. Sa le spun tot ceea ce aveam de spus in legatura cu gestul lor minunat". M-am întâlnit cu familia, i-am cautat pana cand i-am gasit. Sunt niste oameni extraordinari din Brasov, familia Papuc. Donatorul avea doar 33 de ani, a suferit un atac cerebral. Era casatorit si avea o fetita de 10 ani atunci cand a murit. Familia lui m-a primit cu mult drag. Simţeam pe chipul lor tristetea si jalea pricinuite de disparitia celui drag, dar totodata bucuria ca el traieste prin mine, ca nu a plecat de tot", povesteste Gheorghe Penea. Ori de cate ori are ocazia aprinde o lumanare si inchina o rugaciune de recunostinta pentru familia tanarului si pentru salvatorul lui. Pentru Gheorghe Penea prima saptamana post transplant a fost teribila. "Prima saptamana a fost mai complicat... Era şi inedit pentru mine, pana la urma pentru toti cei din jur. Eram confuz, aveam dureri, nu stiam daca voi trai sau daca am scapat de chin. Dar, incetul cu incetul, vazand ca a mai trecut o zi si inca una, am inceput sa capat curaj sa ma obisnuiesc cu ficatul cel nou ».
Dar secundele, minutele, zilele se scurgeau firesc si Gheorghe Penea si-a propus sa se bucure de viata ca la 33 de ani, varsta salvatorului lui. Se trezeste la 7 - 8 dimineata, isi bea cafeaua, merge pe santier, urmareste lucrarile si se intoarce acasa seara.« M-am despartit de sotie la patru ani dupa operatie si nu m-am recasatorit, incă am 15 ani, sunt inca tanar. Aveam 47 ani la momentul transplantului, aceeaşi varsta pe care o am şi acum. Am ramas prieten cu domnul profesor, care reprezinta foarte mult pentru mine. Pana la urma, fara dumnealui nu aveam placerea să discutam acum, aici. », recunoaste Gheorghe Penea.
Dar mai mult ca inainte de transplant, el simte nevoia sa vorbeasca altcumva cu Dumnezeu, pentru ca a reusit sa dea un inteles mai profund lucrurilor din jurul sau. L-am reintalnit pe Gheorghe Penea, primul transplantat hepatic in viata din tara noastra, la Biblioteca Academiei Romane, unde, in fiecare an, profesorul Irinel Popescu ii aduna pe transplantatii invigatori ai mortii. In cei 15 ani de transplant hepatic, la Institutul Clinic Fundeni, profesorul Irinel Popescu a efectuat 669 de operatii de transplant hepatic, intemeind in acesti ani o veritabila scoala de transplant hepatic in Romania.
Marele handbalist Stefan Birtalan, campion mondial cu echipa, raspunde si el prezent de sapte ani la intalnirea transplantatilor in semn de recunostinta fata de cel care i-a oferit sansa unei noi vieti, profesorul Irinel Popescu. Stefan Birtalan a trecut si el printr-o operatie de transplant hepatic. “Aveam insuficienta hepatica, o ciroza foarte avansata din cauza virusului hepatitic C, care si acum, ca transplantat, imi poate face probleme. De aceea, astept noul tratamentul de la ministrul Banicioiu ”, spera celebrul handbalist. Nu mai face sport, dar merge pe jos cel putin 3-4 km, zilnic. « Ma simt bine, ceea ce este foarte important », spune cu optimism marele Birtalan.
18 ani a castigat Eliza Coman gratie unei operatii de transplant renal efectuata de profesorul Mihai Lucan, la Institutul de Urologie si Transplant Renal. Eliza din Campina avea 19 ani si suferea de pielonefrita cronica si insuficienta renala, cu evolutie rapida. Practic, rinichii ei se atrofiasera si ii devenisera dusmani de moarte. Acum, ea traieste cu un rinichi de la mama ei. Eliza a renuntat la munca de asistenta de farmacie si activeaza in Asociatia Transplantatilor din Romania. In aceasta calitate, este mandra ca a introdus in scoli campania de donare de organe. « Daca dumneavoastra spuneti ca un tei miroase frumos, eu spun ca un tei este o minune pe acest pamant. Dar si asa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima », marturiseste Eliza.
In fiecare an, in aprilie sarbatorim Ziua Nationala a Transplantului. Si in fiecare an cei care au beneficiat de o asemenea operatie de exceptie isi doresc sa-i revada, evident nu ca pacienti, pe cei care le-au schimbat soarta: profesorii Irinel Popescu, Mihai Lucan, Radu Deac… Dar si pe cei despre care stim mai putin: medici care fac prelevare de organe, medici anestezisti pentru asemenea interventii formati profesorul Dan Tulbure de la Institutul Clinic Fundeni, medici care au dobandit arta de a convinge familiile celor in moarte clinica sa-si dea acordul pentru donarea de organe.
Bucuria acestor oameni, numiti transplantati, nu ar fi fost posibila fara donatorii de organe si medicii instruiti in arta transplantului. « Anul trecut am facut 300 de transplanturi de rinichi şi 122 de ficat, dar putem sa facem mult mai mult. Problema este ca noi sarbatorim cifre, ani, ceea ce e foarte bine. Dar, uneori, uitam sa ne aducem aminte de ce este posibila activitatea de transplant. Aceasta este posibila pentru ca, uneori, undeva, exista niste familii extrem de indurerate pentru ca si-au pierdut o ruda si care, in acele moment de restriste extraordinara, sunt de acord sa doneze organele celui drag, în felul acesta salvand vieti. Avem o rata mica de refuz, ceea ce inseamna ca romanii au suflet. Fara aceste persoane noi nu am face nimic. Pe aceste persoane trebuie sa le onoram », spune prof. dr. Mihai Lucan.
Chirurgia de transplant este extrem de dificiala. Presupune instruire continua, abilitati de exceptie. Dar un chirurg mai are nevoie de ceva, ce nu face subiectul unui capitol in tratatele de specialitate. « Primul să fie nebun, al doilea sa aiba sustinerea familiei si al treilea, sa aiba un ministru al sanatatii care sa nu-i urasca pe doctori », rezuma prof. Mihai Lucan. Si, domnule profesor, cu ingaduinta dumneavoastra, dau curs unei parafraze despre elita transplantului romanesc : « frumosii nebuni ai transplantului romanesc ».
Si, din fericire pentru multi pacienti, ei sunt aproape de noi si, la ora actuala, prin derularea de programe de dezvoltarea abilitatilor in transplantul de organe, tesuturi si celule, la care participa medici si asistente medicale din toata tara, Romania nu mai este o pata alba pe harta europeana a transplantului.
